Depozitul de mase plastice din Ploiești, județul Prahova, arde în continuare, de aseară. Pompierii intervin cu 9 autospeciale, pentru lichidarea incendiului şi înlăturarea efectelor negative, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Potrivit sursei citate, incendiul izbucnit duminică, 11 noiembrie, într-un depozit al firmei Urban ICIM, cu degajare de fum toxic, a fost localizat şi nu mai există pericol de extindere. Flăcările au distrus zeci de utilaje, dar şi o mare cantitate de materiale, fiind afectate 5.000 de tone de mase plastice şi alte deşeuri de hârtie.
Conform aceleiaşi surse, incendiul a fost anunţat la 112 de paznicul depozitului,iar flăcările au cuprins, iniţial, mase plastice şi utilaje, în interiorul unei hale şi în afara ei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi, ulterior extinzându-se pe aproape 8.000 de metri pătraţi, potrivit Agerpres.