Deputatul PNL Florin Roman, care l-a cunoscut pe Cucui, a povestit că acesta se temea de nişte probleme medicale care nu s-au confirmat.
„Am vorbit ieri (marţi – n.r.) la telefon cu el. L-am simţit că nu e în regulă. Mi-a zis că mă aşteaptă acasă. El a mai avut o perioadă, în urmă cu câţiva ani, de uşoară stare depresivă, a depăşit-o, acum se pare că nu. Se temea de nişte probleme medicale care nu s-au confirmat”, a spus deputatul.
Liberalul, vizibil emoționat, a spus că vicepreședintele CJ Alba a avut o perioadă mai dificilă, dar a reintrat în această perioadă.
”Se pare că nu a reuşit să o depăşească. El era un om plin de viaţă, dar era mai atent cu sănătatea lui, îşi făcea periodic controale, analize, se temea că ar avea ceva, deşi medicii i-au explicat că nu e vorba de nimic”, a spus Roman, precizând că probleme financiare şi nici probleme în familie.
Roman a postat un mesaj și pe pagina de Facebook.
”Nu-mi găsesc cuvintele! E greu de înțeles de ce? Am lucrat împreună, am trecut împreună peste greutăți, ne-am bucurat și întristat împreuna…am fost alături la bine și la greu. Aline, nu știu ce a fost in capul tău…rămas bun prietene drag! Ne-ai lăsat un gol irecuperabil in suflete…Ne vei lipsi, frate!”, a scris Roman.
Şi deputatul liberal Corneliu Olar s-a arătat afectat de moartea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Alba.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_572642745557d117fb1c42a1e1849689.jpg)
”Eu zic că o cădere psihică, nu s-a putut stăpâni… Sunt şi asteniile astea de primăvară şi pe mulţi îi atacă aşa prin surprindere. (…) Era un om chiar cu relaţii de prietenie şi colaborare, decât de a-l vedea pe el să intre în anumite afaceri. (…) Nu cred că avea acces la anumite semnături în anumite proiecte sau în anumite investiţii”, a spus Olar.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Alin Cucui, a fost găsit spânzurat, miercuri dimineaţa, într-o locuinţă din Alba Iulia.
Potrivit unor surse, Alin Cucui lăsase, înainte de a-și pune capăt zilelor, un bilet în care explica motivele pentru care a ales să recurgă la acest gest extrem. Conform surselor citate, Alin Cucui s-ar fi spânzurat de clanța unei uși.
Citește și: Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Alin Cucui, a fost găsit spânzurat. Fratele său l-a găsit mort în locuință
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfbbccd849fb8ff8766a3797a5316bb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_14c4b4943de28d70aecfdd751222c5c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_00a0dc69104e10270e08bd19d1fac9c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d64bb8f5c41ae2c5f59a9dee499f9036.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_dcafac899b232986f3b35fc63eea4709.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f8f8df85807e0fe6938630969ca5a90e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c8c667d09a931ff307b21983c1385bda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_2a43a009e227698eec25a0976e5f008d.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.