Deputatii si-au alocat, ieri, nu mai putin de 251 de milioane lei (aproximativ 70 de milioane de euro) de cheltuit pentru anul viitor. Dezbaterile la propriul buget le-au adus aminte alesilor ca au si alte probleme. Cum ar fi lipsa unui hotel propriu pentru parlamentari, dar si hartia igienica folosita la Casa Poporului. Mai pe tacute, senatorii si-au votat si ei 31 de milioane de euro pentru 2007.
Cu toate ca de cele mai multe ori votarea propriului buget este o formalitate pentru deputati, de data aceasta au avut mari probleme. Tonul l-au dat pesedistii, care s-au lamentat de zor ca suma de bani pentru anul viitor e mult prea mare. Si, in consecinta, nu vor vota bugetul.
Atitudinea a starnit protestul celorlalte partide. “Propun retrimiterea proiectului la comisia de specialitate, pentru a se analiza daca nu cumva sunt prea multi bani pentru deplasari in strainatate, daca deputatii se pot folosi in continuare de calculatoarele vechi de 10 ani, daca cumva nu e prea multa hartie igienica la grupurile parlamentare, daca nu e prea multa caldura”, a sarit democratul Ioan Oltean. “Nu este treaba noastra cata hartie se consuma sau ce culoare are, roz sau portocalie”, a ripostat pesedistul Mihai Tudose. Deranjat de nemultumirea pesedistilor ca bugetul e prea mare, peremistul Marcu Tudor a propus chiar sa se prevada in textul proiectului ca PSD nu va beneficia de sumele alocate. Profitand de valul de nemultumiri pesediste, liberalul Petre Ungureanu (foto mic) si-a amintit brusc ca are probleme cu cazarea la Hotel Bucuresti si a pledat pentru construirea unui hotel doar al parlamentarilor.
Altii s-au plans de cazarea la hotel
“Se vorbeste ca se plateste mult cazarea. Suntem parlamentari care muncim enorm si avem un stres deosebit”, s-a plans el, adaugand ca, din cauza zgomotului datorat lucrarilor de constructie de la hotelul Bucuresti, parlamentarii sunt “in pericol psihic”. El si-a amintit chiar ca a fost atacat intr-o noapte in subsolul hotelului. “E drept ca nu aratam a deputat. Eram in trening si cu o caciulita pe cap”, a continuat liberalul. Nemultumirile lui Ungureanu au fost atat de mari incat a propus chiar ca deputatii sa nu mai dea socoteala pentru felul in care cheltuiesc banii de cazare si sumele forfetare pentru birourile din teritoriu.
La Senat s-a votat repede bugetul si s-a plecat
Spre deosebire de deputati, senatorii si-au votat in cateva minute banii pentru anul viitor. Consensul general si harnicia i-au parasit insa repede cand a venit vorba de legile organice. Din cauza absentelor, Senatul a picat unul din proiectele importante ale Guvernului, cel referitor la indemnizatia de doua milioane pe luna pe care o primesc mamele ce se intorc la serviciu inainte de terminarea concediului de maternitate. Si asta chiar in ziua in care premierul Calin Popescu Tariceanu i-a urecheat usor pe senatorii liberali pentru absenteism. Vizita premierului vine dupa ce, timp de doua luni, nici o lege organica nu a mai reusit sa treaca de Senat.