multe. Desi uneori par superoameni, poate mai ales din cauza ca nu prea mai putem ajunge la ei, deputatii sunt la fel ca oricare dintre noi. Adica „sufera” de exact aceleasi deprinderi ca si restul lumii. Una dintre cele mai comune este legata de dificultatea de a se trezi de dimineata.
Cel mai „grav” pare a fi afectat pesedistul Valeriu Zgonea (foto). Cu toate ca trezitul in fiecare dimineata e un cosmar, el reuseste tot timpul sa fie punctual. Asta gratie sistemului de trezire, bine pus la punct. „E jale mare in fiecare dimineata. Am doua telefoane pe care le pun sa sune, programate pe niste melodii care te-ar trezi si din morti. Primul incepe sa sune pe la 6.30, continua din 15 in 15 minute, dupa care primeste „ajutorul” celui de-al doilea telefon, care incepe si el sa sune. Peste toate astea, la ora 7.00 e programat si radioul, pe „Carcotasi”, si nu prea reusesti sa ramai in pat dupa toate aceste zgomote”, povesteste Zgonea. Desi ar parea suficient tot acest „arsenal” desteptator, asta nu e tot. Deputatul si-a asezat patul astfel incat soarele (evident in zilele insorite), sa-i bata direct in ochi incepand de la 7.30. „Daca toate celelalte nu m-au trezit, asta e o strategie fara gres”, marturiseste alesul. si „cosmarul” trezirii continua, avand in vedere ca vine campania electorala, care inseamna multa alergatura si somn putin.
Nici lui Ion Radoi nu-i e prea usor dimineata. Fara a fi la fel de somnoros precum colegul lui de partid, deputatul apeleaza si el la soneria telefonului, programata sa sune din 5 in 5 minute. Cand are intalniri matinale, Radoi apeleaza la o solutie fara gres: ii roaga pe cei cu care urmeaza sa se intalneasca sa-i dea un telefon. „Ma trezesc greu dimineata, pentru ca activitatea asta „combinata” Parlament-sindicat este foarte solicitanta”, explica deputatul.
Altii se lauda ca fac pe ceasul desteptator pentru toata familia, indiferent cat de putin ar fi dormit intr-o noapte. Madalin Voicu este unul dintre ei. El sustine ca are un ceas biologic care nu-l lasa niciodata sa doarma peste ora la care deputatul si-a propus sa se trezeasca. „Eu sunt cel care imi trezesc apoi toata familia”, spune el. Alexandru Sassu zice ca toti membrii familiei lui, implicit el, sunt „programati” sa doarma foarte putin, doar doua-trei ore pe noapte, si asa se face ca nu prea are necazuri cu trezitul dimineata.