Rădulescu (PSD), mesaj către Tudose: ”Dacă în partid se hotărăşte într-un fel, trebuie să te supui. Nu-ţi convine, indiferent că eşti premier, îţi dai demisia şi pleci”

Comentează

Deputatul Cătălin Rădulescu (PSD) a transmis, luni, la Parlament, un mesaj dur către premierul Mihai Tudose: ”Dacă în partid se hotărăşte într-un fel, trebuie să te supui. Nu-ţi convine, indiferent că eşti premier, îţi dai demisia şi pleci”, a spus deputatul, referitor la conflictul declanșat între primarul Capitalei, Gabriela Firea și șeful Executivului.

"Dacă în partid se hotărăşte într-un anumit fel, trebuie să te supui. Nu-ţi convine, indiferent că eşti premier, îţi dai demisia şi pleci dacă nu vrei să faci cum hotărăşte partidul. Aici nu e pe concurs”, a spus el, precizând că nu crede că ar trebui să demisioneze premierul, dar că acesta ”greşeşte în mod flagrant în ultima perioadă de timp”.

Rădulescu a mai declarat că ”toată lumea trebuie să înţeleagă că aceste declaraţii nefericite pe care le fac ei certându-se unii cu alţii afectează foarte mult imaginea PSD”.

”Eu îmi amintesc că atunci când am afectat imaginea partidului am fost suspendat din funcțiile din partid. De data asta cred că Gabi Firea a avut dreptate", a menţionat acesta.

Rădulescu îi cere demisia șefului Jandarmeriei

Deputatul PSD a mai spus, la grupul parlamentar PSD din Camera Deputaților, că va cere demiterea șefului Jandarmeriei, în urma incidentelor de sâmbătă din Piața Victoriei, în urma cărora un bătrân a fost lovit de un protestatar.

"În momentul în care într-o ţară democratică autoritatea de stat nu mai poate să fie exercitată, asta înseamnă că în ţara asta e anarhie. În nicio ţară din Europa, poate că prim-ministrul o să-mi dea şi mie un exemplu, sunt foarte curios să văd în ce ţară din Europa, în afară de mitinguri autorizate, cineva îşi permite să ocupe zile, luni, ani la rând un loc public. Dacă nu mi se dă un singur exemplu, înseamnă că prim-ministrul şi doamna ministru de Interne nu şi-au făcut datoria şi trebuie să vedem ce se întâmplă", a spus Rădulescu la Palatul Parlamentului, întrebat dacă în scandalul din interiorul PSD a greşit Mihai Tudose sau Gabriela Firea.

Întrebat dacă cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, Rădulescu a spus: "O să cer demisia şefului Jandarmeriei". El a continuat: "Un golan, un om care bate un bătrân vorbea foarte amical cu oamenii din Jandarmerie. Nu am înţeles ce prietenie e între cei din Jandarmerie şi acest golan", a mai spus el.

Citește și: Presa internațională, despre protestele din Capitală: „Fără târg de Crăciun în Piața Victoriei”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
05:45
Bunica Eva de 88 de ani a vrut să sară cu parașuta, dar fiul ei i-a interzis, iar pensionara a făcut altceva, în Ungaria: „De neuitat”
05:30
Cum arată o călătorie cu trenul teleghidat, în Germania: „Mecanicul era la 20 de kilometri distanță”
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește