Critici la adresa lui Liviu Dragnea
În postarea sa de pe Facebook, deputatul Liviu Pleşoianu spune că opinia liderului PSD de a întârzia anunțul cu privire la numele candidatului la alegerile prezidențiale este greșită.
„Domnul Liviu Dragnea (pe care l-am susținut și l-am criticat în egală măsură din libertatea forului meu interior și nu legat de sforile intereselor altora!), spune așa referitor la organizarea unui congres unde să se aleagă de pe acum candidatul PSD pentru prezidențialele din 2019: „Nu, ar fi o mare greşeală. Dacă noi am desemna un candidat, în trei luni de zile el dispare”…Îmi pare rău, dar chiar e profund greșit! „, spune deputatul.
El critică şi luptele interne care au loc în PSD:
„Suntem deja în 2018, oameni buni! România, în Anul Centenarului, n-are nevoie să vadă bărbații politici jucându-se „pac-pac”-ul din copilărie: „Haaa! Te-am împușcat!” (…) „Ba eu, ba eu te-am împușcat!”. Dacă nici măcar acum nu suntem în stare de altceva, atunci țara asta chiar e pierdută! Avem nevoie să ne reașezăm în propriul Destin, nu să ne împușcăm între noi cu pistolașe cu apică! Să faci asta e oricum ridicol și iresponsabil. Dar s-o faci în Anul Centenarului – e de 100 de ori mai iresponsabil și mai ridicol!”, mai spune Liviu Pleşoianu.
Nici premierul Mihai Tudose nu a scăpat de criticile mai tânărului coleg de partid.
„Alt rezultat absolut minunat a fost apoi scoaterea din joben a lui Tudose (e drept, un joben ceva mai mare, ca să-l încapă). PSD-istul cu doctorat la SRI, cu prefață semnată de COLDEA și postfață semnată de MAIOR, a dat afară din Guvern, la doar câteva luni distanță, două colege de partid. Motivul? „Sunt PENALE!”… Cu alte cuvinte, premierul PSD a preluat EXACT termenul de propagandă favorit al lui Iohannis.”, scrie parlamentarul PSD.
Liviu Pleşoianu are 38 de ani şi este la primul mandat de parlamentar, ales pe listele PSD. S-a făcut remarcat pentru criticile sale la adresa activității Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Serviciului Român de Informații. Este şi membru în comisia specială de anchetă pentru modul de organizare a alegerilor prezidenţiale din anul 2009.
Citeşte şi:
https://www.libertatea.ro/stiri/viorica-dancila-o-apara-pe-carmen-dan-2103553
https://www.libertatea.ro/stiri/codrin-stefanescu-reactie-scandalul-momentului-carmen-dan-nu-ar-trebui-sa-demisioneze-2103457
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro