Fursecuri / VIDEO

Ingrediente: 250 g făină, 125 g zahăr, 125 g miez de nucă, două gălbenușuri, un plic zahăr vanilat, un vârf cuțit praf de copt, 200 g unt, un vârf cuțit sare

Preparare: se amestecă untul (la temperatura camerei) cu zahărul până devine cremos și se adaugă cele două gălbenușuri. Se pun făina, sarea, vanilia, praful de copt și nuca măcinată. Se amestecă până devine un aluat omogen. Se formează grămăjoare cu o linguriță și se pun în tava cu hârtie de copt. Se dă tava la cuptorul preîncălzit și se coc cam 10-15 minute. Se scot, se lasă să se răcească și apoi se pot servi.

cornulete

Cornulețe

 

Ingrediente: 400-430 g făină, 175 g nuci măcinate, 150 g zahăr pudră, 2 gălbenușuri + 1 ou întreg, 300 g unt  (la temperatura camerei), 1 vârf cuțit sare; decor- 150 g zahăr pudră

Preparare: se amestecă ingredientele solide: făina, sarea, nuca măcinată și zahărul pudră. Se adaugă ouăle bătute, apoi untul. Se amestecă până se omogenizează compoziția. În funcție de mărimea ouălor este posibil să fie nevoie de mai multă făină sau nucă. Se dă aluatul la frigider, acoperindu-l cu o folie alimentară, pentru o oră. Apoi se rup bucăți din aluat care se rulează sub formă de șnur cu diametrul cât degetul mic. Se taie în funcție de lungimea dorită pentru cornulețe și li se dă o formă de semilună. Se pun cornulețele în tava tapetată cu hârtie de copt și se coc în cuptorul preîncălzit la 180° C în jur de 15 minute, până încep să se rumenească puțin. Când se scot din cuptor se tăvălesc imediat prin zahăr pudră, apoi se pun pe un grătar să se răcească.

 

briose

Brioșe

 

Ingrediente: 2 banane mari, 80 g nucă măcinată mare, 50 ml ulei, 170 g făină integrală, o linguriță praf de copt, o fiolă esență de vanilie.

Preparare: bananele se decojesc și se taie feliuțe. Ar trebui ca miezul să cântărească 200 g. Apoi se pasează cu o furculiță într-un bol, adăugându-se treptat uleiul. Se adaugă făina cu praful de copt și se omogenizează bine. Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade (treapta 2). La sfârșit se adaugă nuca și vanilia și se amestecă până se obține o pastă groasă. Aluatul se pune într-o formă de brioșe, umplând alveolele pe trei sferturi. Se dau la cuptor cam 30 de minute, până se rumenesc și se încearcă cu scobitoarea.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.