O destinație exotică celebră încearcă să interzică fumatul în 2025, prin introducerea unei interdicții care va face ca orice persoană sub 19 ani să nu mai poată cumpăra țigări.
Este vorba despre Maldive. Potrivit AFP, o lege propusă va interzice vânzarea de produse din tutun celor născuți după ianuarie 2007, eliminând astfel fumatul pentru generațiile viitoare.
„Noua legislație urmează să intre în vigoare la 1 noiembrie 2025”, a transmis biroul președintelui Mohamed Muizzu într-o declarație emisă după o reuniune a cabinetului duminică.
Cu toate că sancțiunile pentru încălcarea legii nu au fost anunțate imediat, oficialii lucrează la modificarea legilor existente privind controlul tutunului.
O lege similară propusă în Marea Britanie este încă în dezbatere, în timp ce Noua Zeelandă, prima țară care a adoptat o lege împotriva fumatului - a abrogat-o în noiembrie 2023, la mai puțin de un an după ce a fost introdusă.
În luna noiembrie, Maldive a ridicat vârsta legală pentru fumat de la 18 la 21 de ani și a interzis importul de țigări electronice și dispozitive de vapat, o politică care se aplică și turiștilor.
O singură țigară reduce durata de viață cu 20 de minute, spun cercetătorii. O analiză a oamenilor de ştiinţă de la University College din Londra (UCL), comandată de guvernul britanic, a constatat că efectele nocive ale fumatului au redus durata de viaţă a unei femei cu 22 de minute în medie pe ţigară, în timp ce bărbaţii au pierdut 17 minute.