Surse din rândul anchetatorilor au precizat că suspectul ar fi chemat-o pe fată la o cabană părăsită, cu promisiunea că îi va da brânză pentru cei doi copilași.

Cei doi avuseseră o relație, dar Bianca ar fi încheiat-o de curând, din cauza bătăilor pe care le încasa.

Tânăra a mers la cabană, unde totul ar fi degenerat, cel mai probabil din cauza geloziei suspectului. Acesta ar fi bătut-o crunt.

Când a văzut că încă trăiește, ar fi strangulat-o cu o sârmă. Apoi a plecat nu foarte departe, unde a încercat să se spânzure.

Bărbatul a încercat să se spânzure, dar a fost salvat

A fost salvat la timp de medici ajunși la fața locului și dus la Spitalul din Vișeu de Sus.

Azi, 7 iunie, individul a fost externat, iar procurorii au cerut transferul lui la Spitalul de Psihiatrie Adulți din Sighetu Marmației, unde i se va efectua o expertiză neuro-psihiatrică pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Procurorii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de omor.

Cât îi privește pe cei doi copii ai victimei, Direcției pentru Protecția Copilului Maramureș s-a autosesizat și va efectua o anchetă socială. Deocamdată, cei mici rămân în grija rudelor apropiate mamei.

Mesaj după crimă: “Bianca nu se mai întoarce”

Conform actualmm.ro, mama tinerei și sora acesteia ar fi primit pe 6 iunie, după comiterea crimei, un mesaj prin care erau anunțate “să aibă grijă de copii, pentru că Bianca nu se mai întoarce”.

Apropiații familiei susțin că familia tinerei nu are posibilități materiale și că ar fi luat bani împrumut pentru a o putea îngropa pe Bianca.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.