Potrivit acestuia, cei doi poliţişti sunt suspectaţi că l-au bătut pe român timp de două ore, într-un post de poliţie. Personalul ambulanţei chemat la faţa locului nu a putut să resuscite victima. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost încarcerat la Orgovany, fiind suspectat că a furat o drujbă, potrivit MTI, care nu precizează numele acestuia, scrie Mediafax.
Şeful poliţiei ungare Karoly Papp s-a declarat "consternat" şi a catalogat acest eveniment ca "inaceptabil, de nepermis, intolerabil", dar a refuzat să dezvăluie detalii suplimentare, adăugând că o anchetă penală este în curs. Papp a adăugat că cei doi suspecţi au fost demişi marţi, iar doi dintre superiorii lor la nivel local au fost suspendaţi din funcţie. Cei doi suspecţi au fost arestaţi miercuri.