Profesorii de la Universitatea "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad au produs câteva zeci de litri de dezinfectant, în laboratoarele de cercetare, pe care l-au donat unor spitale din judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin, notează Agerpres.
Rectorul UAV, Ramona Lile, a precizat că dezinfectantul a fost produs de către cadrele didactice în Institutul de Cercetare şi Inovare din cadrul universităţii şi respectă reţeta avizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Reprezentanţii UAV au precizat că au fost folosite deja toate stocurile de materie primă necesară, dar se fac eforturi pentru a se achiziţiona substanţele din care este produs dezinfectantul, fiind lansate comenzi noi.
Cadrele didactice vor continua să producă noi cantități de dezinfectant, pe măsură ce materia primă soseşte la Arad.
Potrivit Agerpres, dezinfectantul produs la UAV va fi donat spitalelor.
Și farmacia Spitalului Militar din Sibiu a început să producă dezinfectant pe bază de alcool, ce va fi donat spitalelor militare din Sibiu, Alba și Hunedoara.