Primul papă american, Leon al XIV-lea, a fost ales joi seară, la Vatican. Robert Francis Prevost este cel de-al 267-lea Papă, iar familia spune că destinul său era scris încă din copilărie.
John Prevost, fratele mai mare al noului Papă Leon al XIV-lea, a declarat pentru ABC News că Robert Prevost și-a dorit dintotdeauna să devină preot.
„A știut imediat. Nu cred că a pus vreodată la îndoială. Nu cred că s-a gândit vreodată la altceva”, a spus John.
Încă din copilărie, noul papă se juca „de-a preotul”.
„Masa de călcat era altarul”, a rememorat fratele său mai mare.
Înainte de alegerea oficială, familia a discutat despre posibilitatea ca Robert Prevost să devină papă.
John Prevost și-a amintit conversația telefonică avută cu fratele său înainte de conclav.
„Nu vor alege un papă american”, i-a spus Robert, considerând această ideea drept o „prostie”.
John Prevost, unul dintre frații Papei Leon al XIV-lea, a povestit că un vecin a „prezis” că va deveni papă.
Când Robert Prevost era în clasa întâi, un vecin i-ar fi spus că va deveni primul papă american.
Cardinalul, de 69 de ani, a devenit joi cel de-al 267-lea pontif, primul din SUA.
„Acea profeție s-a împlinit”, a spus John Prevost, făcând referire la momentul din copilăria lor când un vecin i-a spus că va deveni papă.
Robert Prevost a locuit în suburbia Dolton din sudul orașului Chicago, și are doi frați mai mari.
Și Louis Prevost, fratele cel mare, a trăit emoții intense în momentul anunțului de la Vatican.
„Au început să-i citească numele și, când a zis «bla, bla, bla, Roberto», am știut imediat - acela e Rob”, a povestit Louis.
„Am fost recunoscător că eram încă în pat, întins, pentru că s-ar fi putut să cad”.
Louis Prevost a spus că s-a dat jos din pat și a început „să danseze ca un idiot”.
El l-a spus că noul papă este „cu picioarele pe pământ”, cu un „bun simț al umorului” și „cu mintea ascuțită” .
Experiența misionară în Peru și activitatea sa în Vatican l-au pregătit, crede familia, pentru această poziție istorică.
La 69 de ani, Papa Leon al XIV-lea devine primul pontif din Statele Unite și al 267-lea papă al Bisericii Catolice.
Frații săi spun că semnele destinului său erau clare încă de la 4-5 ani, când „se juca de-a preotul” și împărțea „Sfânta Împărtășanie”.
„Îl tachinam tot timpul - într-o zi vei fi papă”, a spus Louis Prevost.
„Vecinii spuneau același lucru. Șaizeci de ani mai târziu, iată-ne aici”, a mai adăugat el.
John Prevost a spus că se așteaptă ca fratele său să urmeze calea regretatului Papă Francisc și să fie o voce pentru cei defavorizați și săraci.
„Cred că erau doi oameni de același fel. Cred că, deoarece amândoi au fost în America de Sud în același timp - în Peru și în Argentina - au avut aceleași experiențe în lucrul cu misiunile și cu cei asupriți. Deci cred că aceasta este experiența din care provin amândoi”, a dezvăluit John Prevost.