Când Parlamentul își face treaba: dezvăluiri din comisia de anchetă privind copiii dispăruți
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
“Dacă spuneam că respectivul ne face avansuri, rămâneai închisă în cameră, nu mai primeai bilet de voie. Veneau niște pedepse și nu mai aveai curaj să spui nimic”, a povestit o fată din centrul de protecție unui parlamentar aflat în vizită.
Cuprins:
- Reprezentanții a 5 din 7 DGASPC-uri au recunoscut, în cadrul audierilor de miercuri, că au existat angajați ai direcțiilor care au abuzat beneficiarele, verbal, fizic sau sexual.
- O parte au fost dați afară din centre, dar au rămas în direcții.
- Directorii DGASPC-urilor au negat că ar ști ceva despre rețele de trafic de persoane active la ei în județ.
- Reprezentanții DGASPC Teleorman au declarat inițial că nu au cazuri de copii dispăruți din cadrul direcției, după care au recunoscut că ar fi trei copii dispăruți, despre care nu se știe nimic.
- Toți directorii s-au plâns de lipsa de psihologi în centrele din cadrul direcțiilor.
Libertatea a stat de vorbă cu Adriana Săftoiu, vicepreședinta Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi, despre audierile de miercuri, 29 iulie, cu directorii a 7 Direcții județene de asistență socială și protecția copilului (DGASPC-uri). Comisia a fost înființată la începutul lui martie.
40% dintre copiii dispăruți din România </strong><strong>provin din </strong><strong>direcțiile județene de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), a spus un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) la</strong><a href="https://www.facebook.com/adriana.saftoiu.1/posts/10219834096256610"><strong> prima audiere</strong></a><strong> din cadrul comisiei.
În centrele administrate de DGASPC-uri ajung copiii fără familii sau abandonați de acestea. O parte dintre acești copii dispăruți ajung victimele traficului de persoane.
Între 1 ianuarie și 30 iunie au fost declarați dispăruți 2.252 de minori. Dintre aceștia, 1.471 erau fete, iar 781, băieți, conform datelor furnizate de MAI.
“Aceste dispariții au fost numite plecări voluntare. Copii care fug de acasă, fug din direcții. Pe mulți dintre ei îi recuperează. Problema e că mulți dintre cei care fug o dată apoi tot fug”, a povestit pentru Libertatea deputata Adriana Săftoiu.
A treia audiere din cadrul comisiei a scos la iveală faptul că unele DGASPC-uri din țară “furnizează marfă” pentru rețelele de trafic de persoane și că există complicități între instanțe, poliție și politicieni, motiv pentru care destructurarea acestor rețele e foarte dificilă.
La audiere au fost invitate ONG-uri care oferă servicii pentru victimele traficului de persoane.
“Audierile cu ONG-urile au dezvăluit mecanismele prin care funcționează această încrengătură, polițiști care uneori nu vor să înregistreze plângerea pe motiv că «asta a mai fugit de câteva ori, se întoarce singură», instanțe care spun că «fata a consimțit», «a spus că e majoră»”, a mai relatat Adriana Săftoiu.
Miercuri, 29 iulie, a avut loc o nouă audiere, unde au fost chemați directorii generali și directorii adjuncți ai 7 DGASPC-uri din județe unde există cazuri de trafic de minori, care au ieșit la iveală fie din audierile anterioare, fie au fost documentate anterior în presă. E vorba de DGASPC Călărași, Constanța, Teleorman, Brașov, Brăila, Galați, Dolj. Am discutat cu Adriana Săftoiu despre concluziile acestei ultime audieri.
“Se mai întâmplă să îți plece un copil”
- Care a fost atitudinea directorilor DGASPC-urilor în cursul audierilor? Ce au spus despre faptul că minori dispăruți din direcții ajung victimele traficului de persoane?
- Fenomenul în sine nu este considerat un fenomen pentru ei. După numărul de cazuri pe care îl raportează ei, ai putea să spui că România e o țară foarte grijulie, care gestionează foarte atent aceste lucruri.
La întrebările noastre, ei spuneau că “nu au constatat”, că “nu e o problemă de care să te sperii”, “se mai întâmplă să îți plece un copil”, “se mai întâmplă să rămână câte-o minoră însărcinată”, dar “astea nu se întâmplă la noi”.
De exemplu, la Brăila, unde s-a semnalat că sunt cazuri de fete de 14, 15 ani traficate, am întrebat-o pe doamna directoare dacă știe. A zis că nu știe. I-am spus că există un raport din 2019, făcut de Salvați Copiii și Avocatul Copilului, care menționează în raport Brăila cu o rețea de trafic de prostituție pentru minore. “Nici raportul acesta nu îl știți?”. “Nu, nu, eu nu am auzit despre așa ceva, nici măcar despre raport”.
Dar cei care m-au uimit cel mai tare au fost cei de la Teleorman. Cred că la 80% dintre întrebări nu au știut să răspundă. Și erau întrebări foarte precise.
Să întrebi “Aveți copii dispăruți din centre?”, și ei inițial să spună:
“Nu, nu este niciun copil dispărut”. “Deci dumneavoastră nu aveți în Teleorman niciun copil care a fugit, care a plecat?”. “A, a fost, dar l-am găsit”. “Sigur că l-ați găsit, dar asta nu înseamnă că nu a fost dispărut”. “Da, dacă la asta vă referiți, am avut”, zice directorul. “Câți ați avut?”. “Nu știu să vă zic câți”. Mai stă puțin și zice: “Acum avem trei copii dispăruți. Trei copii despre care nu știm nimic”.
- Ce informații au mai ieșit la iveală în cursul audierilor?
- Din 7 DGASPC-uri, 5 au recunoscut că au existat angajati care au abuzat fete din centre, fie verbal, fizic sau sexual. Au spus că respectivii au fost îndepărtați din centre. În unele cazuri, au rămas angajați în cadrul direcției.
- Au fost menționate cazuri în care minora a rămas însărcinată după ce a ajuns în grija DGASPC?
- Doar Doljul a recunoscut că o fată a rămas însărcinată în timp ce se afla în plasament la un asistent maternal. Ea a rămas însărcinată cu polițistul din comuna respectivă. Fata a fost readusă la centru, polițistul, anchetat și sancționat, asistentul maternal și-a pierdut dreptul de a avea copii în plasament.
“Acești copii trebuie disciplinați”
- Ce discurs foloseau directorii DGASPC când se refereau la fetele traficate sau la minorele însărcinate din centrele lor?
- Au vorbit la un moment dat despre faptul că “acești copii trebuie disciplinați”. Am zis, cum adică disciplinați? Eu mă gândeam că acești copii trebuie ajutați, să le oferiți suficientă terapie psihologică astfel încât să înțeleagă ce se întâmplă cu ei.
Cei mai mulți vin din medii în care sunt abuzați, unii poate și cred că merită abuzul acela, că au făcut ei ceva. Pe multe fete trebuie să le ajuți să înțeleagă că ele nu sunt un obiect sexual. Și asta o facem cu terapie psihologică intensivă.
Au mai spus: “Copiii aceștia sunt probleme”. Nu, copiii aceștia vin cu probleme. Sigur că ei generează niște probleme, pentru că vin cu probleme, dar tocmai asta trebuie să încerc să îi ajut. Rolul meu nu este să îi blamez sau să aștept să facă 18 ani să le dau drumul din sistem.
Un singur psiholog la 70 de copii, la Brăila
- Au recunoscut că există probleme în funcționarea acestor direcții?
- Aici lucrurile se amestecă. Pentru că mulți dintre ei consideră că aceste audieri sunt despre ei, ca persoane. Altfel nu îmi explic. Se apără pe ei ca persoane și, implicit, apără sistemul. Sistem care, după mine, nu poate fi corectat, în sensul de a diminua, că nu îmi fac iluzii că poți eradica complet problema, dacă tu nu ai curajul de a spune, da, avem probleme.
Atunci când i-am întrebat dacă există și neajunsuri în activitatea acestor direcții, dacă le lipsesc instrumente, toți au vorbit de lipsa psihologilor. La Brăila, de exemplu, există 5 centre de plasament și pe fiecare centru e un singur psiholog la 70 de copii.
- V-au spus și de ce nu angajează?
- În cazul Brăila, ne-a spus directoarea că au organizat concursuri pentru a angaja psihologi, dar că aceia care s-au prezentat la concurs nu erau potriviți. La Dolj au spus că e o problemă cu psihologii, pentru că nici nu au facultate de psihologie la Craiova și că le e foarte greu să găsească persoane.
“Nu credem, minte”
- De ce ar fi important să existe mai mulți psihologi în aceste centre?
- Cele mai multe fete care cad victime acestui trafic au o lipsă uriașă de dragoste, de afecțiune, care e foarte bine speculată de acești indivizi. Ajunge să îi spună de câteva ori că o iubește sau că îi cumpără o rochie, ca să creadă că asta e iubirea și că în numele iubirii, te lași folosită.
Astea sunt niște deviații teribile. Ca să le poți corecta, îți trebuie ore de muncă, trebuie să te dedici acestor copii. Nu merge cu o oră cu terapie psihologică la grămadă. Noi vorbim doar despre traficul de persoane, dar acolo (în centrele DGASPC, n.r.) sunt copii și copii, cu diverse probleme.
Dacă am face un studiu serios, s-ar putea să constați că părinții lor au fost, la rândul lor, abuzați. Situații în care fata de 13, 14 ani e luată de mamă și fac împreună prostituție.
Avem acest deziderat, reintegrarea în familie. De acord, numai că mai sănătos ar fi să te uiți și la antecedentele familiei. Dacă tu încerci să o reintegrezi pe fată într-o familie în care mama tocmai și-a terminat pedeapsa, fiind condamnată pentru trafic de persoane. După o săptămână în care stă cu mama, fata se reîntoarce la familia asistentului maternal și spune “mama mi-a propus să ne prostituăm”. Tu te duci la direcție, care spune, “nu credem, minte, hai să o ducem la spital să îi facem control neurologic”.
“Neîncredere totală în adulți”
- E un caz concret acesta?
- Săptămâna asta am fost la un centru pentru protecția și integrarea victimelor traficului. Era una dintre aceste fete. Sigur că e bine să îi oferi o familie, dar fă analiza acelei familii, fie că e mama sau tata sau asistent maternal, s-ar putea să fie o soluție și mai proastă decât la direcție.
- Legat de ce ziceați mai sus, am auzit și eu povești similare, în care beneficiarii din aceste centre nu sunt crezuți, li se spune că mint.
- Acești copii dezvoltă o neîncredere totală în adulți. Ei au o experiență traumatizantă cu propria familie. Mama tinde să nu o creadă pe fiică, să nu accepte când fata povestește că tatăl ar fi profitat de ea. De aici începe. Dacă propria mea mamă îmi refuză povestea și nu crede că s-a întâmplat, unde duce asta? Neîncrederea în adult capătă niște proporții teribile.
Înțeleg că adeseori la terapiile psihologice care se fac în direcții, ele nu prea vorbesc. Fetele cu care am vorbit au confirmat. În general, nu au încredere. Au auzit din experiența altor copii că psihologul se duce și îi spune directorului ce află.
Nici măcar nu au curajul să spună că sunt abuzați chiar în aceste centre.
Faptul că se întâmplă lucrul ăsta e clar. Aproape toate direcțiile au recunoscut (la audieri, n.r.) că au avut cazuri în care angajații le-au abuzat pe beneficiare.
- Deci au fost fete care v-au povestit că au fost abuzate de angajați?
- Da. Și fetele au spus că refuzau să spună asta, pentru că erau pedepsite.
“Dacă spuneam că respectivul ne face avansuri, că ne ciupește de fund, că ne cheamă în biroul lui, rămâneai închis în cameră, nu mai aveai voie să ieși din camera ta, nu îți mai dădeau bilet de voie să ieși. Veneau niște pedepse și atunci nu mai aveai curaj să spui nimic”.
Și lucrurile continuă. Vii în direcție, nu ai încredere în psiholog, pentru că psihologul te dă în gât directorului, apoi directorul te pedepsește, eventual te duce la control neurologic, neuropsihic, zice că minți, că ești bolnavă cu capul. La fiecare traumă mai adaugi o traumă.
- Care face și mai complicată recuperarea.
- Cu cât copilul e mai mare în vârstă, cu cât se întârzie această recuperare printr-o terapie psihologică, cu atât e mai greu să recuperezi. E exact ca în cazul copiilor dispăruți. Cu fiecare oră care trece și nu îl găsești, cu atât se distanțează șansele de a-l recupera. O spun inclusiv cei de la Interne. Cu fiecare oră care trece din momentul în care e declarată dispariția te îndepărtezi de posibilitatea de a-l găsi. Așa și aici.
Cu cât înaintează în vârstă, cu cât trece timpul și tu nu acționezi, cu atât șansele de a ajuta un copil de genul ăsta să capete încredere în el, să se îndepărteze de trecut, sunt mai mici.
