Potrivit Direcției procurorii au percheziționat 11 locații, în cadrul unei operațiuni de amploare denumită „Șoricioaica”, scopul acesteia fiind destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comercializarea drogurilor.

Grupul este localizat în cartierul Checheci, strada Şezătorii, Muşeţel.

”În cursul zilei de astăzi, procurorii DIICOT – BT ARAD împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO ARAD au efectuat un număr de 11 percheziţii domiciliare ocazie cu care au fost găsite şi ridicate cantităţi de pastile ecstasy, cannabis şi un număr de 4.500 de doze de substanţe psihoactive destinate comercializării, precum şi importante sume de bani în lei şi în valută”, se arată în comunicatul instituției.

La sediul DIICOT Arad au fost aduse pentru audieri nouă persoane.

15.000 de euro și 1 kilogram de subtanțe psihoactive găsite la parcheziții

Poliția Română anunță că urmare perchezițiilor ce au avut loc joi s-a găsit peste un kilogram de substanțe cu efect psihoactiv și 234 de doze cu astfel de substanțe, 16 comprimate ecstasy, 5.400 de lei și 14.630 de euro.

Potrivit sursei citate din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2017, patru femei și cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 46 de ani, toți din Arad, ar fi deținut și comercializat droguri de risc, mare risc și substanțe psihotrope, pe raza județului.


Citește și: Psihologul, despre despărțirea dintre Marcel Toader și Maria Constantin. Cum să te însori și să divorțezi de 6 ori lăsând în urmă scandaluri financiare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.