Sătul să umble ca potaia oltenească, legată de codârla căruţei în care Băsescu şi Boc stau boiereşte pe capră, Geoană a început să mârâie. Marţi, stafful PSD s-a întâlnit cu liderii sindicali pe teme ale guvernării: programul anticriză, Acordul FMI. La capătul întrunirii i-a transmis lui Boc că are şapte condiţii (transparenţă, protecţie socială etc.), fără care Acordul ar fi inacceptabil. Sancţiunea pentru defetism a venit de la Cotroceni, unde Băsescu l-a chemat doar pe Boc (“Noi doi vorbim aceeaşi limbă”) la primirea şefului delegaţiei FMI. Ceea ce l-a urzicat pe Geoană (“Discuţia trebuia purtată la Victoria, nu la Cotroceni”), care, miercuri, şi-a convocat jumătatea de guvern, baronii locali şi alţi lideri, reiterându-şi nemulţumirile. Sigur că Geoană, intrat vizibil în campania electorală europarlamentară şi prezidenţială, realizând că PSD e marginalizat în guvernare şi i se răreşte electoratul, încearcă să recâştige puncte. Boc nu contează: prea frecventele gafe şi lipsa de personalitate îl fac vulnerabil. Dar, în confruntarea cu Băsescu, Geoană are dinţi de lapte, iar propriii săi miniştri nu par dispuşi să-l susţină, servind mai mult interesele imediate ale baronilor. Acest spectacol se desfăşoară sub ochii unui consult economic şi financiar FMI, uşurându-i dictarea unor condiţionări ale împrumutului, prin disensiunile şi orbecăiala unor guvernanţi cu capul în nori, neînstare de o analiză proprie realistă. Asemenea “seriozitate” politică are ecou şi la Bruxelles, unde Traian Băsescu a plecat ieri spre a participa la Consiliul European de primăvară, care va analiza şi cum va sprijini UE ţările estice.
P.S.: “Adio, dar rămân cu tine” este şlagărul îndrăgit de mezina preşedintelui. Demisionând de ochii lumii din PD-L (“Să nu fie acuzat tata de nepotism şi să provoc dificultăţi partidului”), aşteaptă totuşi sprijinul formaţiunii – strângerea de semnături etc. – ca să fie aleasă, datorită... vastei experienţe politice, europarlamentar. 7.000 de euro lunar nu-s de colo. Iar la Bruxelles “numele Băsescu deschide multe uşi”. Ca şi la cluburile din Bucureşti.