În momentul în care legislația se va schimba la nivelul întregii Uniuni Europene, „locurile la buget” vor fi aproape inexistente, iar studiile superioare vor deveni un lux pe care și-l vor permite doar cei cu posibilități financiare peste medie sau cei dispuși să facă împrumuturi la bancă pentru studii.
„În urmă cu o lună am fost la Viena la o dezbatere la care au participat toate ţările din Uniunea Europeană şi concluzia a fost că se doreşte o privatizare masivă a universităţilor de stat şi doar în cazuri rare să mai fie acordate burse de la stat. Mai degrabă vor un sistem de sprijinire a tinerilor prin credite. Intenţia ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană este ca, odată învăţământul privatizat, să se facă un clasament al tuturor universităţilor din Europa şi, în acest fel, atractivitatea universităţilor valoroase ale Europei să crească”, a declarat, citat de ziarulring.ro, prof. univ. Anton Hadăr, presedintele Federației Naționale Sindicale ”Alma Mater”.
În prezent, numărul studenților este în continuă scădere, consecință a dezinteresului tinerilor pentru studii superioare, dar si a numarului redus de absolvenți de liceu ce reușesc să ia examenul de Bacalaureat. Multe universități riscă astfel falimentul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.