„Am petrecut cele mai frumoase șase ore împreună, iar pentru asta vă mulțumim! Am dansat, am cântat, ne-am emoționat și ne-am bucurat tare mult să vă avem din nou alături! Vă lăsăm această imagine aici, să ne rămână mereu în gând și-n suflete seara aceasta memorabilă”, au scris organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.

 Pe scenă au urcat Boney M, The Show–a tribute to ABBA, Gazebo, Joy, FR David și Eruption. 

În imagini, se vede că BT Arena, care are o capacitate de peste 7.000 de locuri în tribune, este arhiplină. Lumea se distrează și dansează fără griji. Unii poartă mască, alții nu se protejează.

Ce spun organizatorii

Potrivit organizatorilor, regulile de acces la eveniment precizau că acesta „este permis persoanelor care prezintă rezultatul unui test antigen negativ (din ultimele 24 de ore) sau un test PCR negativ (din ultimele 72 de ore) sau persoanelor cu certificatul de certificat de vaccinare sau persoanelor care au suferit de COVID și se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2”.

Ei afirmă că au vândut exact numărul maxim permis de bilete, adică până la 70% din capacitatea spațiului.

Masca de protecție ar fi trebuit să fie obligatorie la spectacol, fiind un spectacol desfășurat într-un spațiu închis.

Prefect: „Doar forțele de ordine pot constata și sancționa”

Potrivit ultimelor date ale Grupului de Comunicare Strategică, județul Cluj are o rată de incidență de 2,17 cazuri la mia de locuitori. Au fost raportate, în ultimele 24 de ore, 182 de cazuri noi de infecție.

„Măsurile obligatorii sunt prevăzute în mod clar în HG. CJSU poate să spună doar, în baza ratei de incidență transmise de către DSP, în fiecare uat ce seturi de măsuri se aplică, desigur doar în temeiul HG. În măsura în care măsurile nu se respectă, forțele de ordine sunt singurele care pot constata și sancționa”, a declarat prefectul Clujului, Szilárd Tasnádi, pentru Monitorul de Cluj.

Un eveniment similar de pe Arena Națională a fost anulat

Spre deosebire de Discoteca ’80 de la Cluj-Napoca, evenimentul Forever Hit, care urma să aibă loc sâmbătă pe Arena Națională din București, a fost amânat pentru 2022, „deoarece incidența în București a trecut de 1 la mie”. În plus, unii artiști veneau din țări pe care România le consideră „roșii”.

Este o situatie care pune în pericol sănătatea umană, integritatea sau sănătatea fizică, o situație care poate genera prejudicii dintre cele mai grave și pentru care Forever Hit nu poate să-și asume răspunderea.

Organizatori Forever Hit:
Citeşte şi:

O bucată din tavanul fals de la Iulius Mall din Cluj-Napoca s-a prăbușit. Care a fost cauza

Șoferiță de TIR mutată de 18 ani în Spania: „Toți românii ar trebui să plece doi ani din țară, să învețe să se comporte, să muncească”

Panică printre călătorii unui autobuz din Galați. Un tânăr a scos cuțitul și a amenințat două persoane

Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
PARTENERI - GSP.RO
Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Playtech.ro
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, s-a tras cu muniție letală pe platou, iar mai mulți cineaști au demisionat
Observatornews.ro
Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, s-a tras cu muniție letală pe platou, iar mai mulți cineaști au demisionat
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Știrileprotv.ro
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele