supravietuirea. Iar modul in care partidele mici abordeaza alegerile locale arata ca disperarea lor e una politica si nicidecum una administrativa, o vointa nestramutata de a conduce treburile diferitelor urbe. O cat mai importanta evidentiere la locale inseamna puncte importante in vederea alegerilor generale. Sa-i luam pe rand:
PUR. Daca anul acesta partiduletul lui Dan Voiculescu nu va reusi sa patrunda in Parlament, atunci va fi ca si mort. in ciuda artileriei mediatice care-l sprijina de ani de zile, dar extrem de intens in ultima perioada – Antena 1 si Jurnalul National fiind trompete constiincioase ale ambitiilor politice ale patronului – PUR nu reuseste si pace sa ajunga la mult jinduitul 5%, care i-ar asigura un loc la masa „celor mari”. Aruncarea in lupta pentru primarii a unei armate de femei, din care multe n-au nici in clin, nici in maneca cu administratia, arata disperata fuga dupa imagine, dupa notorietate, intentia de a soca si nicidecum pe aceea de a castiga vreun fotoliu de primar. Privind toata aceasta zbatere, ai crede ca, in curand, insusi Dan Voiculescu va recurge la o operatie de schimbare de sex. Patru ani in afara Parlamentului ar distruge definitiv visurile de marire politica ale unui lider privit mai curand cu neincredere de opinia publica.
(continuare in numarul de maine)