„Este super tare! Gheaţa este bună, nu este foarte aglomerat să ne ciocnim unii de alţii, iar patinele sunt bune. Chiar ne bucurăm că s-a deschis, mai ales că până acum trebuia să aşteptăm iarna ca să putem patina”, ne-a spus Bubu, 18 ani, gâfâind după ce a dat o tură de patinoar împreună cu prietenii. Şi cei mici s-au bucurat de gheaţă. „Îmi place foarte mult. O să o rog pe buni să venim tot timpul”, ne-a spus Alexandra Olariu, 5 ani şi şapte luni, care a patinat ieri pentru prima oară. Dacă în prima zi intrarea a fost liberă, de astăzi, un bilet pentru 45 de minute costă 7 lei, dar închirierea patinelor nu vă scoate nici un ban din buzunar. Pe patinoar nu au voie decât 20 de persoane pe tură. Centrul de distracţii este deschis zilnic de la 10.00 la 22.00.
Se deschide şi patinoarul din Drumul Taberei
De astăzi iubitorii sportului pe gheaţă se vor putea bucura şi de patinoarul din Drumul Taberei. Acesta îşi va deschide porţile la ora 19.00 cu un concert susţinut de Loredana. Biletul de intrare pentru un program de două ore este 15 lei, iar închirierea patinelor 10 lei. l
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro