Hands of bride and groom. New young couple holding hands after their wedding. Young married couple holding hands, ceremony wedding day. Closeup view of married couple holding hands
Cu siguranță e cel mai scurt mariaj din istorie și ar putea ajunge lejer în Cartea Recordurilor. Un cuplu irakian s-a despărțit după doar câteva ore, în noaptea propriei lor nunți, la Bagdad, din cauza piesei care fusese aleasă de fată pentru dansul mirilor, a relatat ziarul austriac Heute, care a preluat un articol din Mirror.
De vină pentru cearta iscată între familiile nuntaților a fost melodia „Mesaytara”, interpretată de cântăreața siriană Lamis Kan. În traducere aproximativă, titlul piesei înseamnă „Sunt stăpână” sau „Te voi controla”.
„Sunt stăpâna ta, vei fi condus de ordinele mele stricte” și „Te voi înnebuni dacă te uiți la alte fete de pe stradă”, spune Lamis Kan în melodia ei. Iar refrenul întărește: „Da, sunt dominantă. Cât timp vei fi cu mine, vei fi o bucată de zahăr care va asculta poruncile mele”.
N-a fost cea mai bună alegere pentru dansul de nuntă, mai ales familia soțului a luat versurile prea în serios.
Tânăra mireasă a dansat fericită pe piesă și s-a bucurat, dar rudele mirelui și-au exprimat indignarea, ceea ce a dus la o ceartă între cele două familii.
În final, mirele a declarat și el că s-a simțit profund jignit. Imediat ce nunta s-a terminat, la patru ore după miezul nopții, el a cerut divorțul!
Nu este prima dată când piesa provoacă probleme. Același cântec a dus la un alt divorț în Iordania, anul trecut.