Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a afirmat miercuri, 6 martie, că democrația din Rusia le întrece pe toate celelalte, scrie Politico.
„Nu vom mai tolera criticile la adresa democrației noastre. Democrația noastră este cea mai bună", a declarat Dmitri Peskov, în cadrul unui forum pentru tineret desfășurat la Soci, pe coasta Mării Negre.
El a făcut această afirmație sfidătoare la 19 zile după moartea în închisoare a liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale pe care Putin este sigur că le va câștiga și în aceeași zi în care Roman Ivanov, un jurnalist rus independent, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru că ar fi difuzat „informații false" despre armata rusă, în care a criticat ofensiva din Ucraina.
Ivanov a fost pus sub acuzare pentru că a relatat despre masacrul de la Bucha și despre alte presupuse crime de război comise de armata rusă în timpul invaziei pe scară largă din Ucraina.
Cu toate acestea, chiar vara trecută, Peskov a fost mai echivoc în ceea ce privește starea democrației din Rusia.
„Alegerile noastre prezidențiale nu sunt cu adevărat o democrație, ci o birocrație costisitoare", a remarcat el în timpul unui interviu, în care a estimat, de asemenea, că Putin va primi 90% din voturi la alegerile de anul acesta. Ulterior, Peskov a susținut că declarațiile sale au fost interpretate greșit.
Dar previziunile tranșante ale lui Peskov par acum să se transforme în realitate, mai ales după descalificarea din cursă a singurilor doi candidați importanți ai opoziției antirăzboi, Ekaterina Dunțova și Boris Nadejdin.
Observatorii și analiștii spun că Putin se va confrunta cu trei candidați care s-au abținut să-l critice.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia
ctintiri 06.03.2024, 21:26
o tara (singura ...cred) care a trecut de la feudalism la comunism ...si acolo a ramas ...
Marica13 06.03.2024, 23:49
Haaaaa haaaaa.... buna gluma
dancalistri 07.03.2024, 00:55
Sigur ca da. “Musteste” de democratie si din cauza acestui exces se intampla multe lucruri … neplacute. Dispar unii, altii cad de la etaj, o parte fac avc-uri la 38 ani, multe,multe,multe lucruri bune, cf democratiei autentice.
K476 07.03.2024, 01:52
Cea mai buna trebuie cautata in europa de vest. Rusia prin cultura si diversitatea etnica este o tara sovietica. Muzica populara este legata de limba si cultura asa cum rusii sunt cu sovietele, italienii cu organizatiile mafiote, comunismul cu kibbutzul, daca scriu iar de etnia manelista, iar ma cenzureaza, asa ca nu mai scriu. Vreau doar sa spun ca fiecare etnie isi are muzica si cultura, fie mai dura, mai buna, mai violenta, dar si cu multe aspecte rele si bune.
Aura1 07.03.2024, 08:17
Despre ce democrație vorbești tovarășe???