Mai sunt în jur de un milion de români care încă nu şi-au primit cardurile de sănătate, iar distribuirea lor nu a fost încă tranşată între medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Autorităţile îi anunţă însă pe asiguraţi că nu e panică şi că îşi vor putea cere cardurile, din februarie.
Conducerea CNAS consideră că redistribuirea cardurilor de către medicii de familie este cea mai bună variantă pentru toate părţile implicate, dar mai ales pentru asiguraţi. Şi asta pentru că aceştia nu ar mai fi nevoiţi să bată drumul până la casa de asigurări de care aparţin pentru a-şi lua cardul. În schimb, medicii de familie se lasă greu înduplecaţi, motivând că şi aşa au o grămadă de treburi pe cap, iar distribuirea cardurilor le-ar îngreuna şi mai mult munca.
Sistemul nou şi cel vechi merg în paralel
Cu toate astea, cei mai mulţi dintre medici sunt conştienţi că aceasta ar fi cea mai bună şi uşoară alternativă pentru ca toţi asiguraţii să intre în posesia cardurilor. “Medicii nu vor primi atât de multe carduri încât să le fie îngreunată foarte mult munca, aşa că, cel mai probabil, situaţia se va rezolva”, ne-a declarat Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al CNAS. Potrivit acesteia, dacă, din diferite motive, un asigurat nu-şi primeşte cardul până la 1 februarie, când întreg sistemul devine obligatoriu, cei în cauză vor putea obţine serviciul medical de care au nevoie, chiar şi fără documentul de plastic. Iar acest lucru va fi posibil încă o lună-două, cât sistemul nou şi cel vechi vor funcţiona în paralel. Ulterior, îşi vor putea ridica documentele de la CNAS pe raza căruia îşi au domiciliul.
Doctorul te primeşte şi fără card! Când devin obligatorii documentele de sănătate

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.