Potrivit documentului trimis către inspectoratele școlare județene și ISMB, instituția condusă de ministrul Sorin Cîmpeanu a solicitat înscrierea cu prioritate a următoarelor categorii de angajați:

  • angajații din învățământul preșcolar unde nu este obligatoriu portul măștii de către copii și cadrele didactice care lucrează nemijlocit cu elevii.
  • angajații unităților de învățământ preuniversitar care urmează să funcționeze cu prezența fizică începând cu data de 08 februarie 2021.

„Fiecare unitate de învățământ preuniversitar va transmite inspectoratului școlar județean/ ISMB numele persoanei responsabile cu acțiunea de vaccinare, funcția și datele de contact ale acesteia în cursul zilei 18.01.2021, până la orele 16.00, urmând ca inspectoratele școlare județene/ISMB să transmită situația către Ministerul Educației până marți, 19 ianuarie, ora 12.00”, se arată în documentul obținut de Libertatea.

Totodată, și universitățile au fost informate de către ministerul condus de Sorin Cîmpeanu că trebuie să comunice „Direcției Generale Învățământ Universitar, până marți 19.01.2021 – orele 12.00, numele persoanei responsabile cu acțiunea de vaccinare, funcția și datele de contact ale acesteia”.

În acest sens, fiecare universitate trebuie să desemneze o persoană responsabilă cu înregistrarea instituției de învățământ superior pe platforma destinată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate și programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva instituție.

DOCUMENT | Ministerul Educației a anunțat programarea profesorilor pentru vaccinare. Cine are prioritate

DOCUMENT | Ministerul Educației a anunțat programarea profesorilor pentru vaccinare. Cine are prioritate

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, pe 14 ianuarie, într-o conferință de presă, că școlile urmează să se redeschidă pe 8 februarie, când începe semestrul II.

Decizia a fost luată după discuția dintre Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul sănătății, Vlad Voiculescu și șeful DSU, Raed Arafat. La ședința din 14 ianuarie a participat și directorul INSP, Adriana Pistol.

Șeful statului a mai anunțat că decizia finală se va lua pe 2 februarie, după o reevaluare a situației epidemiologice.

Citeşte şi:

George Simion, fără mască alături de aproape 30 de persoane la o mănăstire din județul Brașov. Cum a explicat

Valeriu Gheorghiță anunță deschiderea altor puncte de vaccinare anti-COVID în București

De luni, Grecia relaxează măsurile anti-COVID. Fiecare lockdown costă economia țării peste 3 miliarde euro pe lună

OUG pentru plata cadrelor medicale implicate în procesul de vaccinare, adoptată în ședința de Guvern. Câți bani primesc

250.000 de seringi şi 100.000 de ace, aduse din Qatar pentru campania de vaccinare anti-COVID din România

Momente șocante! Antrenorul Barcelonei a început să sângereze în timpul conferinței » Primele explicații
PARTENERI - GSP.RO
Momente șocante! Antrenorul Barcelonei a început să sângereze în timpul conferinței » Primele explicații
ȘOC! Câți bani cere Laurette pentru o partidă de sex: 'Am mai înșelat'
Playtech.ro
ȘOC! Câți bani cere Laurette pentru o partidă de sex: 'Am mai înșelat'
Imagini sfâșietoare după accidentul mortal din Piața Constituției: "Ionuţ... mă auzi? Ionuț!"
Observatornews.ro
Imagini sfâșietoare după accidentul mortal din Piața Constituției: "Ionuţ... mă auzi? Ionuț!"
Horoscop 26 februarie 2021. Leii sunt convinși că steaua lor norocoasă va deveni din ce în ce mai luminoasă
HOROSCOP
Horoscop 26 februarie 2021. Leii sunt convinși că steaua lor norocoasă va deveni din ce în ce mai luminoasă
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
Știrileprotv.ro
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)
PUBLICITATE
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)