De Daniel Stanciu,

  • „Am de gând să folosesc scrisoarea de recomandare ca să înaintez în funcție, într-un grad mai înalt”, spune Cornelia Marcu, cea propusă să devină directorul medical de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt

„Filiala Olt a Partidului Național Liberal recomandă și susține nominalizarea colegei noastre pentru postul de director al Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Doamna Cornelia Marcu este medic primar de medicină generală și are o activitate de 23 de ani în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt, iar în perioada 2007-2009 a deținut funcția de director medical, având examen pe acest post”, este textul recomandării semnate de președintele PNL Olt.

În prezent, singura persoană care poate propune ministrului Sănătății numirea pentru această funcție este managerul Serviciului de Ambulanță Olt. Numirea nu a fost făcută încă și nici nu a fost anunțat un concurs pentru ocuparea acestui post.

„Iar numirea este pe o perioadă de 6 luni, până când Ministerul Sănătății organizează concurs”, a declarat o sursă din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

În prezent, întreg comitetul director este numit prin ordin de ministru. Nu înțeleg de ce până acum nu s-a anunțat niciun concurs pentru ocuparea posturilor.

Sursă Libertatea:

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, susține că gestul este unul „firesc”.

Cine sunt magistraţii care au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexual cu un bărbat de 52 de ani
Recomandări

Cine sunt magistraţii care au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexual cu un bărbat de 52 de ani

 

„A fost o chestie colegială din partea noastră să dăm această recomandare colegei noastre. Dacă orice alt coleg al meu mi-ar cere o recomandare, aș da-o la fel, cu cea mai mare plăcere”, a declarat Liviu Voiculescu pentru Libertatea.

Liviu Voiculescu, Președintele PNL Olt. Sursă foto: facebook Liviu Voiculescu.
Liviu Voiculescu, Președintele PNL Olt. Sursă foto: facebook Liviu Voiculescu.

La rândul său, medicul Cornelia Marcu a explicat că a considerat că aceasta ar putea-o „ajuta în activitatea profesională și să i se recunoască valoarea”.

Am de gând să folosesc scrisoarea de recomandare ca să înaintez în funcție, într-un grad mai înalt.

Cornelia Marcu, medic SAJ Olt:

Întrebată cum se va folosi concret de scrisoarea de recomandare, Marcu a spus că încă se gândește dacă să o înainteze managerului SAJ Olt pentru a fi propusă pentru postul de director medical sau direct Ministerului Sănătății.

Citeşte şi:

Documente interne: TVR îi pune Eurovisionul în brațe unei case de producție private! Contract de 69.000 de euro cu Global Records, care se obligă să asigure vocea care merge la Rotterdam. „Lucram pro-bono”, spune Global

Dan Puric: "Am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem» Reacția lui Becali
GSP.RO

Dan Puric: "Am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem» Reacția lui Becali

Horoscop 27 februarie 2020. Berbecii au parte de o zi destul de tensionată
HOROSCOP

Horoscop 27 februarie 2020. Berbecii au parte de o zi destul de tensionată