Peste două sute de documente care au legătură cu lagărul de concentrare nazist de la Auschwitz au fost descoperite în timpul procesului de renovare a unei case din oraşul polonez Oswiecim, aflată în apropierea locului fusese construit lagărul. Documentele au rămas ascunse în acelaşi loc în tot timpul scurs de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.
"Arhivele au fost descoperite din întâmplare în pod", a informat luni, pentru Efe, purtătorul de cuvânt al muzeului de la Auschwitz, Piotr Sawicki, care a explicat că s-au găsit certificate de deces, foi de serviciu şi alte fişe referitoare la viaţa de zi cu zi din lagăr.
Printre documente s-au descoperit, totodată, adnotări care ar fi putut fi făcute de Victor Capesius, farmacist german care în cursul anului 1944 a realizat diferite experimente pe prizonierii de la Auschwitz.
Acest lagăr de concentrare nazistă a înregistrat cei mai mulţi morţi din toate cele puse în funcţiune de nazişti în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, estimându-se că aici şi-au pierdut viaţa peste un milion de persoane, mai ales evrei