Doi ani de la Colectiv. Impactul psihologic al dezastrului, analizat de specialistul Libertatea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Doi ani de la Colectiv. Impactul psihologic al dezastrului este analizat de specialistul Libertatea. Psihologul Cezar Laurențiu Cioc vorbește despre cum dezastrul petrecut la Colectiv în seara de 30 octombrie 2015 a provocat schimbări sociale și politice, a produs traume, a scos la suprafață problemele din sistemul medical românesc, a demascat nesiguranța multor locuri în care tinerii se distrează, a ridicat întrebări asupra modului în care sunt acordate autorizații de construcție și a scos la iveală corupția din acest sistem.
Cuprins:
- Doi ani de la Colectiv. Impactul psihologic al dezastrului: Supraviețuitorii și rudele celor care au murit au rămas cu traume ca după război
- Tinerii care au ieșit atunci în stradă și au dat jos premierul au arătat că au o forță socială uriașă
- Medicii au demonstrat că pot fi empatici
- Patronii, procesele și eventualele despăgubiri
64 de morți prin ardere sau intoxicare cu gaze letale, un tânăr cu arsuri care a ales să-și ia viața după un an și nouă luni de la momentul tragediei - urcând numărul pierderilor la 65 -, 163 de răniți traumatizați psihic, mii de oameni care i-au pierdut pe cei dragi, un premier care a renunțat la funcție, un primar de sector acuzat, decăzut și încă judecat, preoți care îi numeau sataniști pe cei arși, un patriarh care a reacționat doar de frica mulțimii de tineri care îi cerea plecarea, un sistem medical depășit de situație și patroni de cluburi de distracție care privesc în urmă cu regret, conștiințe încărcate și temerea că-și vor pierde libertatea... Acesta este bilanțul sumar al urmărilor tragediei de acum doi ani, incendiul care a cuprins clubul Colectiv aflat în sectorul 4 al Capitalei, în fosta fabrică de pantofi Pionierul, în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity. A fost cel mai mare dramă din România postdecembristă. Până la acel moment, cele mai multe pierderi de vieți omenești se înregistraseră în urma accidentului aviatic de la Balotești, din anul 1995, soldat cu 60 de decese.
Doi ani de la Colectiv. Impactul psihologic al dezastrului: Supraviețuitorii și rudele celor care au murit au rămas cu traume ca după război
Psihologia clinică are o explicație pentru starea emoțională a unora dintre supraviețuitorii tragediei. Se numește Tulburare de stres posttraumatic - TSPT sau PTSD, din englezescul Posttraumatic Stress Disorder. Acest diagnostic este inclus în categoria tulburărilor de anxietate de către DSM 4 (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders 2000), compendiul Asociației americane de psihiatrie. Pe scurt, acest DSM este un fel de carte de căpătâi a tuturor psihiatrilor și psihologilor clinicieni axați pe diagnosticare din întreaga lume. Este un fel de centralizare a diagnosticelor, pentru ca toți psihiatrii și psihologii clinicieni să poată vorbi aceeași limbă pe tot mapamondul. În 2013 a apărut DSM 5, care include PTSD în categoria “Tulburări legate de traumă și alți agenți de stres” (Trauma and Stressor Related Disorders).
Lăsând la o parte limbajul pompos, Tulburarea de stres posttraumatic se declanșează după expunerea la evenimente cu mare încărcătură emoțional-negativă. A mai fost denumită și Boala Veteranilor de Război, pentru că afectează psihicul celor care au fost martori la atrocități, la moartea altora sau la posibilitatea morții proprii.
PTSD se referă mai mult la retrăirea sistematică imaginativă a evenimentului traumatic prin coșmaruri, flashback-uri, percepții fine precum mirosuri, sunete sau senzații tactile similare cu cele din evenimentul-cauză. În cazul Colectiv, e ca și cum te-ai trezi în mijlocul nopții simțind miros de fum și că îți arde pielea. În popor se spune că trecutul te bântuie. Aceasta este esența tulburării în cauză. Vestea bună este că, pe măsură ce trece timpul, PTSD tinde să se diminueze în intensitate. Așa se explică de ce, după o vreme, chiar și supraviețuitorii Holocaustului sau ai altor evenimente copleșitoare emoțional au reușit să se echilibreze mental și sufletește și să ducă o viață normală.
O altă categorie de oameni care suferă este reprezentată de cei care au pierdut persoane dragi. E vorba de părinți care și-au pierdut copiii, copii care și-au pierdut părinții, soți care și-ai pierdut soțiile sau viceversa. Și in acest caz, psihologia clinică explică durerea și starea lor prin ceea ce se numește Angoasă de doliu. Este, la rândul ei, o tulburare pe fond de anxietate, durere și panică afectivă. Angoasa de doliu apare atunci când nu mai ai lângă tine pe cineva care făcea parte integrantă din viața ta - copil, părinte, soț, soție. E ca și cum ți s-ar fi tăiat o mână sau un picior sau ca și cum ți s-ar fi tăiat sufletul în două, iar o parte ar fi fost îngropată. Este specifică oricărei pierderi a persoanelor dragi, nu doar aplicabilă cazului Colectiv. E vorba de durerea pe care nu o poți exprima în cuvinte după moartea cuiva drag, durere care, în timp, se transformă în frici, anxietăți, autoînvinovățiri, incapacitatea de a funcționa social, profesional sau emoțional. Cu alte cuvinte, fără oamenii pe care i-ai iubit și i-ai pierdut, devii o legumă. La fel ca PTSD, angoasa de doliu tinde să scadă în intensitate odată cu timpul, dar rămân mereu cicatrici emoționale.
Tinerii care au ieșit atunci în stradă și au dat jos premierul au arătat că au o forță socială uriașă
“Dacă nu exista Colectiv, Ponta era și acum premier și Piedone primar la sectorul 4! - asta poți auzi de la oamenii care, la doi ani de la dezastru, își amintesc de conjunctura socio-politică de atunci. Din punct de vedere psiho-sociologic, momentul Colectiv a arătat ce forță socială au tinerii care, în mod normal, nu se implică în mersul societății, ci preferă doar să se distreze. La vremea aceea, tinerii au ieșit în stradă, iar urmările au fost reprezentate de demisia lui Victor Ponta și plecarea lui Cristian Popescu Piedone din fruntea sectorului 4, iar dacă patriarhul Daniel nu ar fi ieșit public, forțat de împrejurări, pentru a-i domoli pe tinerii despre care unii preoți afirmau că sunt sataniști, și-ar fi pierdut și el scaunul. Nu pun în discuție vinovăția sau nevinovăția acestor domni în speța Colectiv, ci scot în evidență forța socială uriașă a tinerilor. Ei pot reprezenta o contrapondere la masele mari de oameni cu educație sumară din mediul rural, care votează de 25 de ani după cum le dictează uleiul, făina și zahărul primite cadou înainte de alegeri. De la acești tineri educați, cu gândire liberă și visuri înalte ne așteptăm să se implice personal nu numai în distracții, ci și în alegerea liderilor țării. Atunci au arătat că îi pot da jos. Urmează să dovedească și că îi pot ridica pe cei în care cred”, susține psihologul Libertatea.
Medicii au demonstrat că pot fi empatici
Odată cu tragedia de la Colectiv, România a arătat că are medici pregătiți profesional. Chiar dacă infrastructura din spitale nu a fost pe măsura pregătirii lor, multe rude ale celor răniți în dezastru au afirmat răspicat că numărul morților ar fi fost mai mare, dacă medicii nu ar fi fost pregătiți. Să nu uităm că au existat decese și în rândul răniților trimiși spre îngrijire în alte țări!
Din punct de vedere psihologic, cazul Colectiv a fost una dintre puținele situații în care medicii s-au implicat emoțional în tratarea tinerilor arși sau asfixiați. A fost un moment în care doctorii români au renunțat la nepăsarea și la lipsa de empatie care îi caracterizează, în general, și au pus suflet în meseria lor. A fost pentru prima oară după 1989 când angajații sistemului medical de stat au lăsat la o parte aerul de superioritate afișat în interacțiunea cu pacienții lor și au făcut front comun cu aceștia.
Patronii, procesele și eventualele despăgubiri
Un alt moment psihologic crucial cauzat de tragedia de la Colectiv a fost închiderea multor cluburi care ar fi riscat o soartă asemănătoare. Am văzut patroni care și-au făcut mea culpa pentru că, ani la rând, au periclitat viața petrecăreților. Andrei Sosa, patronul clubului Expirat din București, declara atunci: “Din 2003 am pus viața a mii de oameni în pericol”. El a scăpat ușor pentru că și-a închis clubul.
Mai grea este situația socială și emoțională a patronilor clubului Colectiv - George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea și Costin Mincu.
Nimeni până acum nu a ales să se gândească și la situația lor emoțională. Din punct de vedere psihologic ei sunt oameni a căror conștiință este grea precum piatra de moară. Intenția acestor oameni nu a fost de a face rău. Ei riscă atât încarcerarea, cât și pierderea oricărei proprietăți în semn de daune compensatorii pentru răniți și urmașii decedaților. Oprobriul public la care au fost supuși a reprezentat în sine o pedeapsă. Psihologic vorbind, în cazul Colectiv nu au existat decât victime. Unele ale focului, altele ale neglijenței, iar ultimele, ale protestelor.
Tribunalul București a amânat din nou, pentru data de 20 noiembrie 2017, judecarea dosarului în care sunt inculpați fostul primar Cristian Popescu-Piedone și patronii clubului. Din respectiva cauză au fost disjunse și alte dosare, unul dintre ele privindu-l pe Marian Moise, pirotehnistul rănit în urma incendiului. Acesta era angajat al firmei care a furnizat artificiile, iar în seara tragediei s-a ocupat de montarea lor în club. El este acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, precum și de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. 185 de persoane, răniți sau rude ale celor decedați, s-au constituit părți civile în această cauză.
O altă rezultantă socială în urma dezastrului de la Colectiv a fost creșterea gradului de dificultate a autorizării oricărui tip de construcții sau locații destinate activităților publice de masă.
