Bărbatul de 74 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare, iar fiul său la 20 de luni de închisoare, pentru participare la o organizaţie infracţională, în timp ce clientul lor se află în detenţie în Napoli, potrivit thelocal.it.

Începând din 2011, cei doi au furnizat arme mafiei italiene, în schimbul sumei de 1,4 milioane de euro, a anunţat astăzi Tribunalul din Klagenfurt (sudul Austriei).

Cei doi au livrat, în total, 820 de arme uşoare şi pistoale-mitralieră Kalaşnikov unui şef din Camorra (mafia din zona oraşului italian Napoli).

Austriecii s-au apărat în instanță, spunând că nu cunoşteau adevărata identitate a clientului lor.

Italianul, care se ascundea sub ocupaţia de vânzător de produse alimentare proaspete, le factura oficial tomate şi mozzarella.

Armele erau folosite, în special, în conflictele dintre bandele mafiote din Napoli.

Camorra este unul dintre cele trei grupuri principale ale crimei organizate din Italia, împreună cu Cosa Nostra din Sicilia, cunoscută în mod obișnuit ca mafia, și „Ndrangheta”, centrată în regiunea Calabria, amintește sursa citată.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI