Incendiul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un apartament de la parterul unui bloc din municipiul Băileşti. Din primele indicii ale anchetatorilor, focul ar fi pornit din cauza unei lumânări uitate aprinsă. De la flacăra lumânării au ars mocnit haine, un covor şi parchetul, degajând monoxid de carbon.
Doi copii au murit intoxicați cu fum. Fetițele trebuiau să fie îngrijite de o vecină
În locuință se aflau două surori. O fetiță de numai un an și sora ei, în vârstă de trei ani, n-au avut nicio șansă.
„Cele două minore au murit, iar trupurile neînsufleţite au fost transportate la morgă pentru efectuarea necropsiei. Cauza probabilă a decesului este intoxicaţia cu monoxid de carbon. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă”, a declarat, Alin Apostol, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Poliţia a sesizat şi Direcţia de Protecţie a Copilului cu privire la acest caz.
Fetițele se aflau în grija unei vecine, după ce părinții au plecat să muncească în Italia. Oamenii au aflat despre nenocorire și se întorc de urgență în țară.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro