„Se ştie că aveau loc lucrări în imobil”, a anunţat primarul Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida. „Acum, prioritatea este să asigurăm clădirea, astfel încât să nu mai existe riscuri”, a subliniat edilul.

Un purtător de cuvânt al pompierilor a transmis că principala ipoteză cu care se lucrează este „o scurgere de gaze. La etajul al treilea al blocului se executau niște mici lucrări la instalații sanitare”. 

Persoanele decedate, un hondurian de 21 de ani și un spaniol de 26 de ani, sunt, de altfel, muncitorii care lucrau în clădire.

Din cei 18 răniți, 10 au fost deja externați. O femeie însărcinată a fost transferată la Maternitatea Gregorio Marañón.

„O persoană este în stare gravă”, au transmis serviciile de urgență, care au precizat că imobilul „a fost grav avariat” și există „daune la vehiculele parcate în apropiere”.

VIDEO Nervozitatea șefilor ASF când sunt întrebați de presă: ați încasat primă de performanță în 2022? Vicepreședinte: „Aveți un fix!” și a acoperit cu hârtii telefonul cu care era filmat
Recomandări

Clădirea de patru etaje este situată în luxosul cartier Salamanca.

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro

Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Viva.ro

Şi-au cumpărat apartamente cu 140.000 de euro şi după un an le vând disperaţi cu 90.000 de euro. De ce fug oamenii din Greenfield
Observatornews.ro
Şi-au cumpărat apartamente cu 140.000 de euro şi după un an le vând disperaţi cu 90.000 de euro. De ce fug oamenii din Greenfield
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Carmen Iohannis, gafă vestimentară uriașă în lumea arabă: ”Confundă un dineu diplomatic cu bucătăria”
FANATIK.RO

Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Unica.ro

Horoscop 20 martie 2023. Capricornii au ocazia să intre în contact cu oameni de la care au ce învăța, dar doar dacă le recunosc valoarea
HOROSCOP

La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE