Doi cetateni de origine romana au fost inculpati, vineri, in California, pentru frauda electronica, fiind acuzati de furtul a 150.000 $ prin organizarea unor false actiuni de strangere de fonduri pe Internet pentru ajutorarea victimelor uraganului Katrina.
Cei doi romani, Teodor Manolache, in varsta de 29 de ani, si Leontin Salageanu, de 26 de ani, din Northridge, California, au fost inculpati pentru zece capete de acuzare, de un tribunal din Los Angeles.
Potrivit rechizitoriului, Manolache si Salageanu ar fi fost implicati, alaturi de alti complici, intr-o ampla operatiune de furt pe Internet, unde organizau licitatii false. Ei ofereau spre vanzare obiecte inexistente si incasau banii de la victime prezentand la banca acte false. Infractorii au colectat de asemenea fonduri pe Internet, prezentandu-se drept organizatii de caritate implicate in ajutorarea victimelor uraganului Katrina, care a devastat regiunea orasului New Orleans, in august 2005. Daca vor fi gasiti vinovati, cei doi risca o pedeapsa de cel putin cinci ani de inchisoare pentru conspi-ratie, cate 20 de ani de inchisoare pentru fiecare acuzatie de frauda si cate zece ani pentru fiecare acuzatie de furt de identitate.
Salageanu, care a fost arestat in baza unei plangeri penale la 19 septembrie si ulterior eliberat pe cautiune, urmeaza sa fie judecat incepand din 16 octombrie. Autoritatile au emis un mandat de arestare si pe numele lui Manolache, care a locuit o vreme in Northridge si s-ar putea ascunde in prezent in regiunea Miami.