Doi șefi din Primăria Petroșani, angajați timp de cinci ani în posturi duble: funcționar public și personal contractual

 1 comentariu

Un control de audit desfășurat de Curtea de Conturi la Primăria municipiului Petroșani a scos în evidență două situații majore de incompatibilitate, în care au fost implicați, timp de cinci ani, doi șefi din instituție.

Trimiși în judecată pentru fraudă cu fonduri UE

Este vorba despre fostul și actualul director al Direcției Administrarea Patrimoniului Public și Privat Petroșani, Daniel Adinel Vișan, respectiv fostul secretar al municipiului, Adrian Negoe. Cei doi au fost trimiși în judecată, de Direcția Națională Anticorupție, în 2018, alături de un alt angajat al instituției, pentru infracțiuni din domeniul fraudei cu fonduri europene. 

Inspectorii Camerei de Conturi Hunedoara au constatat, în urma verificărilor efectuate în documentele Primăriei Petroșani, că cei doi funcționari publici au fost suspendați din funcțiile pe care le dețineau, dar au fost angajați ca personal contractual, tot în cadrul instituției, situație interzisă de Legea 161/2003, privind regimul incompatibilităților.

Arhiva foto

Suspendați și reangajați în primărie

„În perioada 15.03.2019-20.02.2024, au fost suspendate raporturile de serviciu ale funcționarului public de conducere - director executiv al Direcției Administrarea Patrimoniului Public și Privat a municipiului Petroșani. În aceeași perioadă, respectiv 19.03.2019-20.04.2024, funcționarul public suspendat a fost încadrat în cadrul aceleiași direcții în funcția contractuală de conducere de șef serviciu, gr. II, fiind încheiat Contractul individual de muncă, înregistrat în registrul general de evidență a salariaților. Astfel, acesta a deținut simultan atât calitatea de funcționar public, cât și funcția de șef serviciu în cadrul aceleiași instituții publice, aflându-se în stare de incompatibilitate”, se precizează în raportul inspectorilor de la Camera de Conturi.

Ulterior, urmare a hotărârii Curții de Apel Alba Iulia din 15 februarie 2024, prin care a încetat procesul penal pornit împotriva funcționarului public suspendat, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, Daniel Adinel Vișan a solicitat repunerea în funcția publică deținută anterior, precum și plata drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare.

Prin dispoziția primarului Tiberiu Iacob Ritzi, a fost dispusă încetarea suspendării raportului de serviciu și reluarea activității în cadrul Direcției Administrarea Patrimoniului Public și Privat pe funcția publică de conducere de director executiv. Cu aceeași dată, i-a fost încetat contractul individual de muncă, iar funcționarului public i-au fost achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare, în întregime.

În cel de-al doilea caz, în perioada 18 martie 2019 - 20 februarie 2024, au fost suspendate raporturile de serviciu ale funcționarului public de conducere - secretar al Municipiului Petroșani. „În aceeași perioadă, funcționarul public suspendat a ocupat în cadrul aceleiași instituții funcția contractuală de execuție de consilier juridic, în baza Dispoziției primarului nr. 282/2019, fiind încheiat contractul individual de muncă, iar începând cu data de 12 iunie 2019, funcția contractuală de conducere de șef serviciu gr. II în cadrul Serviciului administrare cinematograf, muzeul mineritului, centrul național de informare și promovare turistică, tot în baza unei dispoziții a primarului.

Condamnare anulată prin recurs în casație

Prin hotărârea definitivă a Curții de Apel Alba Iulia, Adrian Negoe a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. De asemenea, i-a fost interzis pe o perioadă de 3 ani dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În consecință, începând cu data de 20 februarie 2024, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă din funcția de conducere de șef serviciu, iar prin dispoziția primarului, începând cu aceeași dată, s-a dispus încetarea suspendării raportului de serviciu din funcția publică de conducere de secretar general al municipiului, precum și încetarea raportului de serviciu din funcția publică de conducere de secretar general.

Situația privind dosarul penal s-a schimbat radical, pe 20 decembrie 2025, când Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis recursul în casație declarat și a dispus achitarea lui Adrian Negoe, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Prin extindere, a fost achitat și Daniel Adinel Vișan. 

Instanța a lăsat nesoluționate acțiunile civile exercitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Asociația „Muntele Poienile Tăii Dâlja și Bănița”. Nu este clar dacă această hotărâre va influența și presupusa stare de incompatibilitate a celor doi.

Acuzațiile DNA

Cei doi funcționari publici au fost trimiși în judecată pentru tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și participație improprie în formă continuată la prima infracțiune.

DNA a susținut că, în cursul anului 2009, angajații Primăriei Petroșani au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false în scopul obținerii pe nedrept de sume de bani din bugetul Uniunii Europene, în cadrul schemelor unice de plată pentru o suprafață de 693,90 de hectare.

Finanțarea nu a fost obținută deoarece A.P.I.A. - Centrul Județean Hunedoara a respins cererea Primăriei Petroșani din cauza supradeclarării (cererea se suprapunea peste cea formulată de o asociație composesorală, îndreptățită să beneficieze de fondurile nerambursabile pentru suprafața de circa 200 de hectare). 

În perioada 2013-2015, Adrian Neagoe și Daniel Adinel Vișan au închiriat unei persoane fizice aceeași suprafață de aproximativ 200 de hectare, în condițiile în care, „cunoșteau faptul că Primăria Petroșani nu avea asupra terenului respectiv decât un drept de nudă proprietate, asociația composesorală fiind cea îndreptățită să beneficieze de fondurile nerambursabile”.

Ulterior, persoana respectivă, acționând fără vinovăție, a depus documentele la APIA și a obținut pe nedrept fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană în cuantum de 954.155 de lei. APIA s-a constituit parte civilă cu această sumă, iar asociația composesorală a estimat un prejudiciu de 11,6 milioane de lei reprezentând beneficiu nerealizat. Pretenții asupra acestor sume mai pot fi exercitate doar în procese civile, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii ÎCCJ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Nerasist 24.03.2026, 23:58

    Sa de-a toți banii înapoi fara drept de angajare la instituții de stat.

ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
17:12
Ministerul Sănătății a reluat livrarea vaccinului BCG în țară. Ce trebuie să facă părinții copiilor rămași nevaccinați
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
17:00
BNR anunță că inflația va crește din nou până la sfârșitul anului, după ce a scăzut la 6,17% în august
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește