Cei doi șoferi români, colegi de echipaj, au fost prinși joi noaptea de brigada mobilă de jandarmi din Chanas, după ce alți camionagii i-au surprins și au alertat autoritățile franceze. S-a descoperit că ei furau motorină din rezervoarele colegilor pe ruta Polonia – Spania, pe care o parcurgeau de cel puțin patru ori pe lună.

În noaptea de miercuri spre joi, 26 noiembrie, la ora 3.30, un șofer care petrece noaptea în cabina camionului său, în zona rezervată vehiculelor grele din Roussillon, pe autostrada A7, i-a surprins pe cei doi în timp ce cu ajutorul unei pompe furau motorină din rezervorul lui și o transferau în cel al camionului lor, parcat alături.

1.400 de euro doar într-o noapte

El a alertat imediat jandarmeria, oferind o descriere a camionului românilor, care plecase spre sud. Jandarmii au interceptat camionul românilor și apoi l-au urmărit discret până la prima oprire, în parcarea de camioane Isardrôme, din Saint-Rambert-d’Albon.

Șoferul și colegul lui din cabină, doi români în vârstă de 20 și respectiv 29 de ani, le-au spus jandarmilor că transportă tuburi de țigări, marfă încărcată în Polonia cu destinația Spania, unde urmau să încarce legume. Jandarmii au inspectat atunci semiremorca și au descoperit o pompă electrică și mai multe furtunuri.

Trump le spune maganților de la Davos: „Veniți și produceți în America” sau „va trebui să plătiți taxe vamale”. Mesaj dur pentru petroliști
Recomandări
Trump le spune maganților de la Davos: „Veniți și produceți în America” sau „va trebui să plătiți taxe vamale”. Mesaj dur pentru petroliști
Doi șoferi români de TIR au traversat de mai multe ori Europa doar cu motorină furată de la colegi
Pompa folosită de români ca să fure motorină. Foto: Dauphine Libere

Reținuți, cei doi români au recunoscut faptul că furau motorină de la alte camioane. Doi șoferi fuseseră păgubiți doar în acea noapte de 1.000 de litri de motorină, în valoare de 1.400 de euro.

Surpriza a venit atunci când românii au povestit că așa traversează de cel puțin 4 ori pe lună Europa, de la nord la sud în înapoi, fără să utilizeze vreodată cardul de credit sau banii cash dați de firmă pentru combustibil.

Astfel, ei opreau sumele de motorină și le foloseau în scopuri personale.

Cei doi români au fost eliberați condiționat, obligați să părăsească imediat teritoriul francez și chemați în instanță pe 25 martie 2021.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Rabla 2025. Mașinile pentru care se elimină finanțarea în acest an. Mai mulți bani pentru vehiculele electrice
FANATIK.RO
Rabla 2025. Mașinile pentru care se elimină finanțarea în acest an. Mai mulți bani pentru vehiculele electrice
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Observatornews.ro
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI