Cotaţia petrolului se calculează în dolari, iar moneda americană a crescut foarte mult în raport cu leul. În acest sens, specialiştii în economie prognozează o scumpire a carburanţilor la pompă, preţuri şi aşa foarte mari, aproape de pragul psihologic de 5 lei pe litru.
Totodată, aplicarea măsurilor de austeritate îi va face pe români să cumpere mai puţini carburanţi, iar efectul va fi scumpirea benzinei şi a motorinei. Partea şi mai proastă e că la fiecare ajustare a costurilor la carburanţi producătorii autohtoni de alimente au umblat la preţurile produselor şi e foarte posibil să speculeze acest aspect şi acum.
La începutul anului, un dolar era cotat la 2,9 lei, iar acum a ajuns la 3,4 lei! Creşte şi preţul gazelor O altă veste proastă vine de la Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei, care, potrivit Mediafax, ia în calcul majorarea cu 5% a preţului gazelor naturale, de la 1 iunie.
«Am putea ajunge la 4,1 lei dolarul»
Din cauza impozitării dobânzilor, mulţi români îşi scot banii din depozite. Potrivit specialiştilor, dacă moneda euro nu îşi revine, e posibil ca dolarul să ajungă la fel de puternic ca moneda europeană.
“Am putea ajunge la o paritate euro – dolar, respectiv 4,1 lei un dolar”, a spus pentru incont.ro Ionuţ Dumitru, economistul- şef al Raiffeisen Bank. În aceste condiţii, probabil mulţi români se vor repezi să cumpere dolari.