Un grup de haiduci veniţi la târgul culinar din Parcul Naţional au pregătit o surpriză uriaşă - şi la propriu, şi la figurat: au perpelit pentru bucureşteni un viţel de 200 kg, lăsat înainte 24 de ore la macerat!
Cine n-a vrut viţel n-a rămas însă flămând, pentru că pe tarabe şi pe grătare au fost înşirate şi alte bunătăţi: pastramă la proţap, purceluşi şi berbecuţi perpeliţi, bulz ciobănesc - toate gătite chiar de ciobani. Marele ospăţ continuă şi azi, până la lăsarea serii.
Azi se premiază cea mai bună licoare
Doljenii s-au înghesuit la Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului, ce a început ieri şi se încheie în această seară la Băileşti. Astăzi, la eveniment urmează să fie desemnate cel mai bun zaibăr şi cea mai originală reţetă.