Trump a adus în fața publicului subiectul invaziei în luna august a anului trecut. ”Avem multe opțiuni pentru Venezuela, inclusiv o opțiune militară, dacă este necesar”, a spus Trump. Totuși, șeful de la Casa Albă se gândește la o invazie mult mai mult decât a arătat acea declarație, scrie The Telegraph.

Recent, Trump a discutat cu oficialii de la Casa Albă și i-a surprins într-o întâlnire în Biroul Oval, întrebând de ce SUA nu pot interveni pentru a elimina guvernul condus de Nicolas Maduro, în contextul în care Venezuela reprezintă o amenințare pentru regiune.

Citând un oficial al administrației, presa de peste ocean arată că sugestia i-a uimit pe cei prezenți la întâlnire, printre care și Consilierul de Securitate Națională, HR McMaster, și pe secretarul de stat Rex Tillerson.

Consilierii ar fi încercat să-l convingă pe Trump să renunțe la idee, arătând că o asemenea acțiune militară va avea repercursiuni în relațiile SUA cu aliații din America Latină. Totuși, argumentele lor par să nu fi ajuns la președintele american.


CITEȘTE ȘI: GALERIE FOTO&VIDEO/ Imagini în premieră de la Neversea 2018. Totul e șantier, se lucrează la foc continuu


FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.