Trump a anunțat vineri anularea cu efect imediat a acordului încheiat între Washington și Havana spunând că acesta „nu îi ajută pe cubanezi ci îmbogățește regimul”.
În discursul ținut, vineri la Miami, Trump a declarat „Cu efect imediat, anulez acordul complet inechitabil semnat cu Cuba de ultima administrație”. El promite „acord mai bun” pentru cubanezi și Statele Unite.
Președintele SUA a vorbit și despre regimul Castro pe care l-a numit criminal. „Acum că sunt președinte, America va denunța crimele regimul Castro”, a mai spus el, deplângând suferințele cubanezilor „timp de aproape șase decenii”.
Liderul de la Casa Albă a cerut eliberarea tuturor deținuților politici din insula comunistă. „Nu vom ridica sancțiunile impuse regimului cubanez înainte ca toți deținuții politici să fie puși în libertate”, a adăugat președintele Statelor Unite.
Trump a anunțat încă dinainte de a deveni președinte, după moartea lui Fidel Castro, va încheia apropierea istorică dintre Cuba și SUA, relațiile dintre cele două țări fiind reluate recent. ”Dacă Cuba nu doreşte să vină cu o propunere mai bună pentru cetăţenii cubanezi, pentru americano-cubanezi şi pentru Statele Unite, atunci eu am de gând să pun capăt acestui acord”, a scris liderul republican pe Twitter.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_970f48ad20fcccedae55c61d595692ec.jpg)
Relaţiile bilaterale dintre Cuba şi Statele Unite, foști inamici din timpul Războiului Rece, s-au ameliorat semnificativ în ultimii ani, sub conducerea lui Raul Castro şi a lui Barack Obama. De altfel, președintele american Barack Obama a și efectuat o vizită oficială în Cuba, în luna martie 2016.
Ulterior, au avut loc mai multe progrese privind relațiile dintre cele două țări. În luna august, compania JetBlue a operat în luna august prima cursă aeriană comercială dintre SUA şi Cuba, după o pauză de mai bine de cinci decenii – între Fort Lauderdale şi Santa Clara. La bord respectivului avion s-au aflat oameni de afaceri şi jurnalişti, dar şi câţiva cetăţeni americani de origine cubaneză.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dfdc6841adb193e43961111d5df42a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3524d595f1e1ae7c4927ff2147c05352.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b60e9363c0aa893f98c3048c8d6a139f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d37816c9e27251812baf2fe56335733c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1feed84e6a65936e5637e1e3896ba25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_67c01325ea66f3b81c5432e6ba6aeb4d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b28c54e9ec4f1c11d19e0f804404a994.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ea1e3791b4d664e6e961983194d4939e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_68a1b4b2e15fe77b88ab7a07a60c4c72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_17ff9d5ce7bbc3a75a4980acddd88706.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fe0f3e530051df25848315803d567e45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_84d0487cf7bcb17f7771312962219f10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3b7ea3313814f1f119f9cbcb97165288.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_af8c866af1866408be70c38e139ea033.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_75027e77078cc42ebe4664f878a50616.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_28591098136ffbf665fd4f25903c0e44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_66f72b166f985f8dcd79ddafdbdd8267.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6d12c4ab4c5f4b47782f19e7e007d7e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8e9bf07ec4127eafeb703680adad651b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_03a7ac34d4ad461af4fef45b5799867d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3e503daf8e6efa5372f867c36b6a6bd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_cea38f98fa491dffcd24b4cba9120008.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_199dd2be45ece437e58dd8a380cfffe1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_75e55c589559c925e5102827bac71244.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.