Trump (70 de ani) și Merkel(62 de ani)  s-au întâlnit vineri, la Casa Albă, pentru prima dată de la învestirea acestuia în funcție. Liderul american Donald Trump a întâmpinat-o vineri pe Angela Merkel în faţa Casei Albe, moment în care a dat mâna cu liderul german, însă în Biroul Oval, în fața jurnaliștilor, situaţia a fost  un pic diferit.
Angela Merkel și Donald Trump au dat  mâna în fața Casei Albe

Donald Trump, preşedintele SUA, nu a auzit ori a părut să ignore solicitarea unui fotoreporter şi întrebarea cancelarului german, Angela Merkel, de a da mâna pentru o fotografie oficială în Biroul Oval de la Casa Albă.  În schimb, el și-a ținut privirea în față pentru a le permite fotojurnaliștilor să continue să-i facă poze, alături de Angela Merkel, glumind la un moment cu aceștia și spunându-le să trimită poze frumoase în Germania.

Întâlnirea dintre cei doi a decurs însă într-o atmosferă aparent relaxată, în ciuda întrebărilor incomode ale ziariştilor.

Donald Trump a subliniat că a avut discuţii fructuoase cu Angela Merkel pe diverse teme de interes bilateral, inclusiv în privinţa creării de locuri de muncă şi contribuţiilor la bugetul Alianţei Nord-Atlantice. Liderul de la Casa Albă  i-a mulţumit Angelei Merkel pentru eforturile comune ale Germaniei şi Franţei de găsire a unei soluţii politice la conflictul est-ucrainean.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
Playtech.ro
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
Șoferul Anamariei Prodan rupe tăcerea și spune tot adevărul despre bătaia dintre impresară și Reghecampf: 'Am fost...'
Viva.ro
Șoferul Anamariei Prodan rupe tăcerea și spune tot adevărul despre bătaia dintre impresară și Reghecampf: 'Am fost...'
Ana Maria, o româncă de 23 de ani, ucisă în bătaie de un client din Austria. Tânăra din Constanța nu a mai ieșit vie din apartamentul bărbatului care i-a devenit călău
Observatornews.ro
Ana Maria, o româncă de 23 de ani, ucisă în bătaie de un client din Austria. Tânăra din Constanța nu a mai ieșit vie din apartamentul bărbatului care i-a devenit călău
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Știrileprotv.ro
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Marcel Pavel, surprins la masă alături de interlopul Fane Văncică: “În mică parte sunt de acord cu ce face”
FANATIK.RO
Marcel Pavel, surprins la masă alături de interlopul Fane Văncică: “În mică parte sunt de acord cu ce face”
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
HOROSCOP
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?