Donatella părăsește Versace. Decizia luată la aproape 30 de ani de la moartea fratelui ei, Gianni

Comentează

Donatella Versace a anunțat că renunță la funcția de director creativ al casei de modă Versace, punând astfel capăt unei ere de aproape trei decenii la conducerea brandului de lux italian.

Decizia vine la aproape 30 de ani de la moartea fratelui său, cel care a fondat celebra casă de modă. Donatella Versace, acum în vârstă de 69 de ani, a preluat conducerea brandului după asasinarea lui Gianni Versace, în fața conacului său din Miami Beach, în 1997.

A dus mai departe moștenirea lui Gianni Versace

Fără o pregătire prealabilă în design vestimentar, Donatella a reușit să ducă mai departe moștenirea lui Gianni, impunându-se ca o figură iconică în industria modei.

„A fost cea mai mare onoare a vieții mele să duc mai departe moștenirea fratelui meu Gianni. El a fost adevăratul geniu, dar sper că am reușit să păstrez din spiritul și tenacitatea sa”, a scris Donatella Versace pe Instagram.

Cu părul blond impecabil și cu un stil inconfundabil, Donatella a devenit simbolul casei Versace, fiind recunoscută pentru capacitatea ei de a atrage cele mai mari nume din industrie, precum Naomi Campbell și Cindy Crawford, pentru show-urile spectaculoase ale brandului.

Emmanuel Gintzburger, CEO-ul Versace, parte a conglomeratului de modă Capri Holdings, a transmis un mesaj de apreciere pentru Donatella: „Brandul este ceea ce este astăzi datorită Donatellei Versace și pasiunii pe care a adus-o zi de zi în acest rol timp de aproape 30 de ani. Valoarea universală pe care o reprezintă și dragostea ei pentru creativitatea fără compromisuri au transformat Versace în mult mai mult decât un simplu brand”.

Cine o înlocuiește pe Donatella Versace

Dario Vitale, fostul director de design și imagine al Miu Miu, va prelua funcția de director creativ al Versace. Acesta a transmis un mesaj de recunoștință pentru Donatella: „Vreau să-i mulțumesc din suflet Donatellei pentru încăderea acordată și pentru dedicarea neobosită față de acest brand extraordinar. Este un privilegiu să contribui la viitorul Versace și la impactul său global prin viziunea, expertiza și pasiunea mea”.

Chiar dacă se retrage din rolul său de director creativ, Donatella nu va părăsi complet Versace. Ea va continua să fie ambasadorul brandului, rol în care va rămâne o prezență activă în promovarea moștenirii și valorilor Versace.

„Voi rămâne cel mai pasionat susținător al Versace. Brandul este în ADN-ul meu și va fi mereu în inima mea”, a spus Donatella.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Mirabela Gradinaru alaturi de designerii Romanian Fashion Week 2026
15:25
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la Romanian Fashion Week. Prima Doamnă a atras atenția tuturor. „Designerii au nevoie de libertate creativă”
Cristina Dorobanțu
15:25
Cristina Dorobanțu despre sarcina care i-a schimbat viața: „Mi-am spus foarte bine rugăciunile”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
15:42
INS: PIB-ul a bătut pasul pe loc în al doilea trimestru din 2026 și a scăzut față de anul trecut
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
15:34
Spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova mai așteaptă: când ar urma să fie gata, de fapt, după noua amânare a Guvernului
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...