De Răzvan Mihalașcu,

În filmarea terifiantă surprinsă de camerele de supraveghere pot fi văzute două femei îmbrăcate în straie monahale pe un peron din gara din Vaslui.

La un moment dat, un bărbat ajunge în dreptul uneia dintre falsele măicuțe și este împins pe calea ferată. În acel moment, niciun tren nu era în stație, relatează vremeanoua.

Apoi, cele două false măicuțe s-au îndepărtat de peron, cu toate că bărbatul căzuse pe șine. Un tânăr care a asistat la scenă și i-a dat o mână de ajutor bărbatului pentru a-l urca pe peron.

Vă avertizăm! Imaginile au un puternic impact emoțional!

Cele două femei au fost identificate, iar acestea nu sunt călugărițe, au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui pentru Libertatea.

S-au făcut verificări în acest sens. Persoana vătămată nu a dorit să depună plângere. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (…) S-au făcut verificări și cele două nu sunt măicuțe.

IPJ Vaslui

Atât femeia de 46 ani, care l-a împins pe bătrân pe calea ferată, cât și o alta de 69 de ani s-au ales cu dosar penal.

Cele două false călugărițe au fost un scandal monstru duminică după-amiaza în Vaslui. Una dintre acestea a fost amendată de polițiști deoarece a împins pe stradă o femeie care ieșise la plimbare cu copilul ei.

sursă foto: Vremea Nouă

Un fost jucător de rugby, fosta lui soție și cei trei copii au murit într-un mod oribil. Bărbatul a plănuit totul
GSP.RO

Un fost jucător de rugby, fosta lui soție și cei trei copii au murit într-un mod oribil. Bărbatul a plănuit totul

Horoscop 21 februarie 2020. Balanțele se confruntă cu probleme în familie
HOROSCOP

Horoscop 21 februarie 2020. Balanțele se confruntă cu probleme în familie