Două metrouri s-au ciocnit în Duisburg, Germania. Accidentul s-a produs marți după-amiază în orașul din vestul țării. Din primele informații rezultă că 20 de persoane au fost rănite, scrie voiceofpeopletoday.com.UPDATE 19.30: Unul din trenuri a intrat în cealaltă garnitură într-un tunel, a precizat un purtător de cuvânt al poliției locale. Brigada de pompieri a declarat pentru agenţia dpa că nicio persoană nu a fost rănită grav.
UPDATE 18.17: Presa locală, citată de Daily Star anunță că numărul răniților este de 35 de persoane, dintre care doi sunt în stare gravă.
Conform rapoartelor din presa locală, cel puțin 20 de persoane au fost rănite în accident.
A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili condițiile în care a fost posibil ca cele două metrouri să se ciocnească.