Două trenuri s-au ciocnit la metroul din New York, după care unul a deraiat. Zeci de persoane au fost rănite

 8 comentarii
Arhiva foto

O garnitură de metrou din New York a deraiat joi, după ce s-a ciocnit cu un tren ieșit din funcțiune, rănind cel puțin 24 de persoane și provocând întreruperi majore ale serviciului în Manhattan, în timpul orelor de vârf de după-amiază, informează ABC News.

Incidentul s-a produs pe Upper West Side, când un tren care transporta aproximativ 300 de pasageri s-a ciocnit de o garnitură cu patru muncitori la bord a Metropolitan Transportation Authority (MTA) care staționa în apropierea stației 96th Street.

„Din fericire, nu au fost răniți grav. Evident că două trenuri nu ar trebui să se ciocnească unul de celălalt. Vom face cercetări amănunțite”, a transmis Richard Davey, președintele din New York a MTA.

Trei linii din vasta rețea a unuia dintre cele mai vechi metrouri din lume au fost oprite, iar partea de nord-vest a principalei insule a megalopolisului, Upper West Side din Manhattan, a fost complet izolată de pompieri, poliție și ambulanțe.

Pompierii au ajutat la scoaterea pasagerilor din garnitura aflată în circulație, precum și la alte câteva sute de oameni dintr-un alt tren care nu a fost implicat, dar a fost nevoit să se oprească în tunel, din cauza accidentului.

Potrivit poliției, 24 de persoane au fost rănite, iar șapte pasageri și un membru al echipajului au fost transportați la spital. Cel puțin 20 de mașini de urgență au fost la fața locului, inclusiv poliție, pompieri și agenți MTA.

„A fost cu adevărat înfricoșător. Lucrurile oamenilor au zburat pe deasupra. Capul meu a lovit fereastra ușii, apoi m-am lovit cu capul de o bară”, a declarat Evelyn Aguilar, în vârstă de 19 ani, care se afla în trenul plin de călători.

Trenul ieșit din funcțiune era blocat după ce o persoană a tras semnalul de oprire de urgență, iar muncitorii erau la bord pentru a reseta cablurile de frână, a declarat Richard Davey.

FOTO: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    Luntrasul 05.01.2024, 13:07

    O tragedie de nedescris....

  • Avatar comentarii

    mica 05.01.2024, 14:00

    Nu ar trebui să se întâmple astfel de accidente.

  • Avatar comentarii

    DanCraciunescu 05.01.2024, 18:10

    Astea sunt accidentele.. nedorite de nimeni

  • Avatar comentarii

    tinca 05.01.2024, 18:51

    Nu ar trebui sa se întâmple asa ceva, dar din păcate în realitatea este alta.

  • Avatar comentarii

    Marica13 05.01.2024, 23:41

    Pacat ca sa ajuns la aceasta situatie.

ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
21:47
Rușii au atacat un centru comercial din Ucraina și au omorât oameni nevinovați: „În plină zi, în timp ce străzile erau aglomerate”
21:31
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
21:13
Petrolul Brent se vinde cu peste 106 dolari barilul, cea mai mare creștere de preț din luna mai. Și petrolul WTI s-a scumpit
TRENDING
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
21:50
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Zona portului Giurgiulești. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate