”Eu cred că şi sper ca în această sesiune poate începem să discutăm serios despre legile siguranţei naţionale, despre legea SRI, SIE. Ele sunt foarte vechi şi chiar din interiorul acestor structuri se solicită să fie modificate, pentru că totuşi sunt 17 ani şi zona de intelligence a avansat foarte mult în lume şi inclusiv în România. SRI şi SIE sunt două structuri extrem de respectate de către partenerii noştri şi foarte profesioniste, au ofiţeri care lucrează, foarte apreciaţi şi sunt foarte buni şi cred că au nevoie de o legislaţie mult mai modernă. Cred că aici trebuie să ne gândim serios să începem o discuţie aplicată, nu uşoară, ci aplicată asupra legilor care stabilesc funcţionarea acestor două organisme”, a spus Dragnea, la Parlament.

Întrebat dacă a discutat despre conducerea SIE cu preşedintele Iohannis, liderul PSD a negat, dar a menționat că subiectul este pe agenda Parlamentului, de mult.

”Se pare că este o perioadă foarte lungă de când acest serviciu nu are directorul civil (…). Cred că ar fi bine să se numească până la urmă totuşi”, a adăugat Dragnea.

Citește și: EXCLUSIV / Dezvăluiri din interiorul RADET: “Sistemul o să mai facă victime. Acum vor ‘cădea doar oameni nevinovați”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Gestul neașteptat făcut de Victor Ponta, după divorțul de Daciana Sârbu, femeia care i-a dăruit o fiică și alături de care a mai înfiat o fetiță. Imaginile vorbesc de la sine și au intrat în atenția tuturor acum!
Viva.ro

Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Cine este românca cu care Donald Trump a avut o relație. Cum s-au cunoscut cei doi
FANATIK.RO
Cine este românca cu care Donald Trump a avut o relație. Cum s-au cunoscut cei doi
Melania Trump, surprinsă în timp ce vorbește în slovenă și sârbă cu victimele incendiilor din California. Cum a fost filmată Prima Doamnă a Americii. VIDEO
Elle.ro

Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!

România ar putea rămâne definitiv şi fără tezaurul dacic furat, şi fără despăgubirile din contract
Observatornews.ro
România ar putea rămâne definitiv şi fără tezaurul dacic furat, şi fără despăgubirile din contract
Horoscop 28 ianuarie 2025. Taurii revin cu picioarele pe pământ, recunoscând greșelile trecutului
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI