Drama trăită de Antonio Satiru, cel mai înalt om din România: „Copilăria mea a fost scoasă din filmele horror”

Comentează

Antonio Satiru (32 de ani), originar din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, este considerat cel mai înalt om din România, având o înălțime de 2,20 metri.

Coșmarul copilăriei sale

Satiru admite că, din cauza înălțimii sale, a dezvoltat o timiditate exagerată în adolescență și multe frustrări. Spune că obișnuia să fie foarte ușor de descurajat și nu avea deloc încredere în el, deoarece credea că nu merită ce își dorea sau că nu este îndeajuns de bun. 

„E ceva cu care mă confrunt și în ziua de azi, dar fac tot posibilul să trec peste și, cu fiecare oportunitate, să dau tot ce pot”, spune el.

Tânărul din Teleorman declară că nu s-a așteptat niciodată să ajungă cunoscut pentru înălțimea sa. „Din cauza înălțimii, când eram copil, eram batjocorit mereu, până în punctul în care am fost obligat să schimb școli, deoarece eram bătut aproape zilnic”, mărturisește el.

Antonio este considerat cel mai înalt om din România, având o înălțime de 2,20 metri. Foto: Arhivă personală

Probleme medicale multiple

Apoi spune că au urmat și problemele medicale. Până acum a trecut prin trei operații: una pe inimă, una la coaste și una la plămânul stâng, toate acestea fiind cauzate de complicațiile provocate de înălțime și de o boală genetică numită Sindrom Marfan. Antonio adaugă că cele mai dificile dezavantaje fizice și psihice pe care le întâmpină sunt cele de natură medicală.

„Din cauza acestei boli genetice încă am parte de multe complicații medicale. Sunt supravegheat prin multe controale medicale de o echipă de medici specialiști din Spania”, spune el.

Tânărul își aduce aminte că a avut o copilărie scoasă din filmele horror. Își amintește cum era întotdeauna batjocorit și bătut din cauză că era considerat „ciudatul ăla înalt”. Face referire la o amintire trăită la școală și la care spune că se mai gândește câteodată.

„Tocmai terminasem orele și plecam spre casă, dar la ieșirea din curtea școlii mă aștepta un grup de băieți. Când m-au văzut, au fugit spre mine. M-au trântit pe jos și au început să dea cu pumnii și picioarele în mine. După ce au terminat, m-am ridicat plângând și am continuat să merg spre casă, dar ei au început să mă scuipe și să arunce cu pietre în mine în timp ce mă îndepărtam de ei”, povestește Satiru.

Trăia astfel de situații de câteva ori pe săptămână. „Stau și mă gândesc, după ce retrăiesc în mintea mea această amintire… ce am putut să fac să merit așa ceva”.

În copilărie, din cauza înâlțimii sale, Antonio a avut de suferit. Foto: Arhivă personală

Tată extrem de violent

Un alt aspect care îi făcea copilăria un coșmar, spune el, era tatăl său. Băiatul și mama lui erau bătuți cu bestialitate aproape în fiecare zi. Tatăl lui nu avea probleme cu alcoolul sau cu consumul de substanțe halucinogene, dar era un om extrem de strict care cerea mereu să se facă doar cum voia el. De multe ori erau bătuți din cele mai stupide motive.

„Să spun că era un om extrem de abuziv ar fi prea puțin. O dată m-a bătut deoarece i-am mutat paharul de suc pe masă cu 10 centimetri, ca după ce m-a bătut să își aducă aminte că, de fapt, el îl mutase acolo. Și când zic că ne bătea, nu era vorba de o palmă sau un pumn… bucăți de lemn, obiecte metalice de prin casă, pumni și picioare”, explică el.

Satiru susține că și acum i-au rămas amintire semne pe spate, iar că mama lui are probleme severe cu urechea stângă după ce tatăl lui a dat-o cu capul de perete. Spune că întreaga lui copilărie s-a rezumat la bătăi la bloc, bătăi la școală, bătăi acasă și mult timp petrecut prin spitale pentru analize.

Cum arată acum o zi din viața lui

Satiru susține că o zi din viața lui este acum una destul de banală. „Mă trezesc și încerc să nu dau cu capul în ceva în timp ce merg spre baie, semitreaz”, explică el. Apoi spune că se gândește la idei de clipuri și merge să filmeze.

Acesta mărturisește că viitorul este ceva nesigur pentru el. Pentru moment, spune că încearcă să trăiască cât de bine poate, să creeze clipuri și să petreacă timp cu familia lui.

Unul dintre cele mai grele lucruri pentru el, spune acesta, este faptul că a trebuit să se împace cu gândul că nu va face niciodată copii. „Nu aș vrea să risc ca propriul meu copil să se nască cu această boală și să sufere tot ce am suferit și eu toată viața mea”, explică el.

Un alt dezavantaj este că își găsește greu îmbrăcăminte și încălțăminte pe măsura lui. „Pantalonii îi fac doar la croitorie, deoarece nu găsesc nici online și nici în magazine. Dar, în rest, am noroc că internetul a evoluat atât de mult, deoarece pot comanda imediat ce am nevoie. Ceea ce acum 15 ani era aproape imposibil”, explică el.

Antonio Satiru. Foto: Arhivă personală

Vrea neapărat permis de conducere

El spune că dorința la care încă nu poate renunța este să facă școala de șoferi. El caută o instituție care are în dotare mașini mai încăpătoare.

Satiru spune că toate joburile lui au fost în domeniul artistic: piese de teatru, roluri în filme sau seriale. În această privință, nu poate spune că a fost desconsiderat din cauza înălțimii, deoarece afirmă că înțelegea că regizorul considera că nu se potrivește pentru un anumit rol. El susține că anul viitor, pe vremea aceasta, va pleca în America pentru a filma primul său film de Hollywood, în care are rolul principal.

Acesta susține că nu a avut o viață normală, dar că face tot posibilul să aibă o viață bună.

„Sper să ofer posibilitatea oamenilor să vadă că ceea ce trăiesc se poate schimba oricând. Am citit cândva un text care a rămas cu mine mereu: «Oricât de grea e viața, nu renunța niciodată, deoarece nu știi niciodată ce urmează». Cine înțelege, înțelege”, concluzionează Satiru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește