O aripa a Spitalului Studentesc din Capitala – Belvedere – a fost transformata in Centrul de Ingrijire pentru Toxicodependenti, acum fiind in stadiu de finisare. Elevii si studentii care se drogheaza, dar si parintii acestora vor putea cere sfaturi si solicitari de internare, inclusiv pe Internet, la adresa: hstud2000@yahoo. com.
„Primul caz semnalat in campusurile universitare a fost acum doi ani, dar numarul celor care solicita sprijin a devenit ingrijorator. Eu am fost consultata neoficial de catre studenti, consumatori de droguri. In astfel de cazuri, este important ca familia sa se implice si sa solicite un medic, cat mai repede. Cel mai recent caz este al unei tinere studente, pe care iubitul ei a invatat-o sa-si injecteze heroina. Parintii au adus-o la noi la trei saptamani de cand a inceput sa se drogheze. Pare un caz usor, dar noi nu putem declara un caz vindecat mai devreme de 6-12 luni. Cazul cel mai complicat e al unui student la Constructii, care se drogheaza de peste patru ani. Majoritatea studentilor care consuma droguri sunt caministi. Intai inhaleaza droguri usoare, ca marijuana, pe care le primesc gratis, de la traficantii care misuna prin camine. Cand trebuie sa le cumpere, vand tot ce au, apoi fura, iar fetele se prostitueaza”, ne-a declarat dr. Cristina Hudita, directorul Spitalului Studentesc.
Noul centru va functiona din aceasta luna, de luni pana vineri, de la ora 8 la ora 12. Fiecare caz in parte va fi analizat nu numai medical, ci si starea generala de sanatate, situatia familiala si problemele cu Politia, pentru ca majoritatea apeleaza la furt si violente pentru a face rost de banii pentru droguri. „Acesti pacienti vor primi nu numai tratament medical, ci vor face tratament ocupational. Adica, prin muzica, pictura, activitati gospodaresti, gimnastica, fitness, precum si prin sedinte psihiatrice. Centrul va fi pazit sever, pentru ca traficantii sa nu misune pe aici”, a mai spus dr. Hudita.
„Verdele are efect sedativ”.
Codurile de culoare ale unei persoane dau „informatii” pretioase despre starea de relaxare sau despre preferintele de moment. Folosirea in exces a culorilor galben si portocaliu intr-un desen poate indica, de exemplu, faptul ca persoana respectiva a avut probleme cu alcoolul sau drogurile.
„Fiecare dintre noi aplica terapia prin culoare, „cromoterapia”, chiar fara sa-si dea seama. Poate fi folosita si ca metoda de tratament”, spune medicul psihiatru Florin Tudose (foto). Prin utilizarea culorilor, se produc schimbari ale starii psihice. „Verdele, albastrul si griul au efect sedativ, fiind culori care au legatura cu mediul originar al omului. Rosul trimite spre pericol, lupta. Explicatia sta in faptul ca e culoarea sangelui, pe care, teoretic, omul il vede doar in situatii periculoase. Folosirea nuantelor de lumina are efect in tratarea durerii, a anxietatilor si depresiilor. Galbenul creste pofta de mancare”, explica dr. Tudose.