„În baza art. 348 raportat la art. 207 Cod procedură penală, verifică şi constată legalitatea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, prin Încheierea nr. 40/MPCP din data de 15.04.2024 pronunţată în dosarul nr. 2562/89/2023/a1.8 al Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă la data de 17.04.2024, prin Încheierea nr. 98/CPC din 17.04.20204 a Curţii de Apel Iaşi. Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Buzatu Dumitru”, se arată în decizia instanţei.

În cazul expertului Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar, instanţa a decis menţinerea măsurii controlului judiciar.

Dumitru Buzatu, 68 de ani, fostul președinte al CJ Vaslui, a scăpat definitiv de arestul preventiv pe 17 aprilie, fiind plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Curții de Apel Iași. Astfel, după 7 luni petrecute în închisoare, fostul președinte al PSD Vaslui, a fost eliberat.

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant delict și filmat pe 22 septembrie 2023, de procurorii DNA, în timp ce primea o mită de 1,25 de milioane de lei, echivalentul a 250.000 de euro, de la omul de afaceri Emil Savin, zis Farmazon, pentru acordarea unui contract. Totul s-a petrecut după o partidă de pescuit, când Dumitru Buzatu a fost oprit de ofițerii anticorupție.

Pe 14 decembrie 2023, procurorii DNA au decis trimiterea în judecată a președintelui suspendat al CJ Vaslui pentru fapte de corupție. Măsura arestului preventiv a fost luată prima dată pe 23 septembrie 2023. Dumitru Buzatu a fost închis în Penitenciarul Vaslui, dar, potrivit rechizitoriului pentru trimiterea în judecată consultat de Libertatea, atunci când era în arestul IPJ Iași, se comporta ca și cum conducea în continuare județul Vaslui și i-a contactat pe unii martori.

Din interceptările existente la dosar, anchetatorii au avut informația că fostul baron PSD de Vaslui plănuia din închisoare să plece în Ecuador, dacă va fi eliberat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

K476 10.05.2024, 19:34

Un esec alnjustitiei cu mare dezamagire pentru o tara intreaga. Ca sa ii fie lui mai bine, cu toții o ducem mai rau. Cheari si cei care nu mai sunt in tara tot din cauza unora ca acesta au plecat.

Avatar comentarii

nasty1 10.05.2024, 21:41

La care domiciliu e arestat, ca dupa cat a furat are mai multe domicilii?

Avatar comentarii

HOPAHPO 11.05.2024, 01:01

Ca s a nu poate fugii ar trebui sa l tina in arest in localui Consiliulul Judetean .Asa sigur nu va fugi si magistratii de paie o sa l poata judeca .

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.