Cum evităm durerile de spate la serviciu și acasă

Comentează

Aproape toată lumea trăiește experiența unor dureri de spate, la un moment dat în viață, iar semnele pot varia de la o persoană la alta, putând fi ușoare sau severe, de scurtă sau de lungă durată. Nu putem preveni toate durerile de spate, susțin specialiștii în recuperare medicală, însă există anumite lucruri pe care le putem face pentru a reduce impactul unor activități aparent banale, asupra coloanei vertebrale.

”Majoritatea pacienților care ajung de urgență la doctor cu dureri acute de spate spun fie că au ridicat un obiect ceva mai greu de pe podea, fie că au făcut mișcări bruște în timpul unor activități obișnuite, precum lucrul la birou, curățenia de toamnă sau depozitarea garderobei de vară în locul celei de iarnă”, susține dr. Iulia Belc.

Pentru a evita astfel de situații, specialistul vă oferă câteva sfaturi de care e bine să țineți cont de fiecare dată:

Ridicarea corectă a unui obiect

Planificați-vă înainte ceea ce vreți să faceți și nu faceți în grabă. Poziționați-vă aproape de obiectul pe care doriți să-l ridicați și depărtați picioarele la o distanță egală cu lățimea umerilor, pentru a-i oferi coloanei o bază solidă de sprijin. Înainte de a apuca obiectul respectiv, îndoiți genunchii și încordați muschii abdominali, păstrând trunchiul drept. După ce ați prins obiectul, ridicați-vă cu ajutorul mușchilor picioarelor, fără a forța coloana vertebrală. În cazul în care un obiect este prea greu sau are o formă ciudată, nu încercați să-l ridicați de unul singur, ci găsiți un ajutor.

Și o foaie de hârtie necesită efort

Durerile de spate pot apărea însă și la ridicarea unei coli de hârtie care a alunecat de pe birou, pe podea, spre exemplu. În astfel de cazuri aplecați-vă peste obiect, îndoiți ușor un genunchi și extindeți celălalt picior în spate. Sprijiniți-vă de un scaun din apropiere sau de masă, în timp ce vă aplecați spre podea.

Ridicarea unui obiect greu

Probabil că ați observat cum procedează sportivii atunci când ridică o halteră, dar e posibil să nu fi conștientizat motivul. Ei bine, aceeași idee se aplică și la ridicarea unui coș de rufe grele, proaspăt spălate, unui obiect de mobilier sau unei cutii de depozitare. Amintiți-vă întotdeauna: apropiați-vă de obiect, îndoiți genunchii și ridicați lucrul respectiv folosind mușchii picioarelor, fără a îndoi spatele în zona taliei.

La ridicarea bagajelor, stați alături de geantă sau de valiză, îndoiți genunchii, apucați mânerul și îndreptați picioarele. Dacă trebuie să mutați obiectul într-o parte, pentru a evita răsucirea bruscă și forțarea corpului, tot pe picioare trebuie să vă bazați. De această dată îndreptați degetele de la picioare, în direcția spre care doriți să se deplaseze corpul și răsuciți trunchiul în acea direcție, ținând obiectul cât mai aproape de corp.

Plasarea unui obiect pe un raft

Arhiva foto

Dacă trebuie să plasați un obiect pe un raft, așezați-vă cât mai aproape de raftul respectiv. ”Întindeți picioarele și poziționați-le unul în fața celuilalt, astfel încât să aveți o bază solidă de sprijin. Nu vă aplecați înainte și nu extindeți complet brațele în timp ce țineți obiectul în mâini. Ridicați obiectul la piept, ținând coatele aproape de corp și practic împingeți obiectul în sus, pe raft. Și în acest caz trebuie să încordați mușchii abdominali”, explică dr. Iulia Belc.

Sprijiniți spatele în timp ce stați pe scaun

Atunci când stați la masă sau la birou, păstrați spatele într-o poziție normală, ușor arcuită. Ține-ți capul și umerii drepte și aveți grijă ca suprafața de lucru să fie la o înălțime corespunzătoare, astfel încât să nu fie nevoie să vă aplecați în față. O dată la o oră, dacă este posibil, stați în picioare întindeți-vă, punând mâinile pe zona inferioară a spatelui și arcuindu-vă ușor, înapoi.

Prevenim durerile de spate cu un stil de viață sănătos  - Faceți mișcare! Combinați exerciții precum mersul pe jos sau înotul, cu exerciții specifice care vă ajută să mențineți muschii spatelui și ai abdomenului puternici si flexibili.

- Păstrați o postură corectă! Statul pe scaun, ridicarea sau aplecarea, dacă sunt făcute corect, pot avea un efect benefic asupra sănătății coloanei vertebrale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
14:50
Planul secret al Rusiei prin care vrea să lase marile orașe din Ucraina fără curent, căldură și apă la iarnă
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...