Dacă nu te doboară scăderea salariului, pleci din cauza disponibilizărilor. Acesta este principiul pe care Guvernul îl aplică bugetarilor pentru a aerisi aparatul de stat, anunţat ieri într- o conferinţă de presă de preşedintele Traian Băsescu. Deficitul de la bugetul de stat al României este mult prea mare – a fost semnalul venit din partea FMI. Soluţiile luate în calcul pentru rezolvarea situaţiei au fost două: mult disputata creştere a cotei de impozitare şi a TVA-ului sau reducerea cheltuielilor bugetare. A fost aleasă a doua variantă, ceea ce înseamnă dezastru pentru milioane de români.
Pensionarii, minus 15%
Vor fi reduse lefurile tuturor angajaţilor de la stat din România cu 25%, pensiile vor scădea cu 15%, iar ajutorul de şomaj va fi diminuat şi el cu 15%. Băsescu a precizat că salariul minim la nivelul bugetarilor va fi de 600 de lei, la fel ca acela existent în momentul de faţă pentru angajaţii din sistemul privat. De asemenea, printre noile măsuri dramatice pe care românii le vor suporta de luna viitoare şi care vor fi aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri sunt reducerea subvenţiilor şi reorganizarea celor 16 programe sociale de care beneficiază sute de mii de oameni.
Lefuri mărite la Sectorul 6
De la 1 aprilie, Primăria sectorului 6 a majorat salariile la 308 de funcţionari din instituţie. Măririle au variat de la 4 la 641 de lei. De cea mai mare majorare au beneficiat zece directori. În total, pentru aceste măriri, instituţia cheltuieşte lunar aproape 95.000 de lei.