«Se uitau la ele ca la OZN-uri»

“Era o fată de 23-24 de ani, care lucra la Poştă. A intrat în cabinet şi mi-a spus că a auzit de la asistentele din spital că eu aş putea să-i măresc sânii. M-a convins când mi-a mărturisit motivul pentru care îşi dorea atât de mult să facă operaţia: o părăsise soţul pentru că avea sânii prea mici…. Am acceptat pe loc, mai ales că ştiam că va fi o premieră în România anilor 90. Săraca fată îşi dorea cu atâta disperare operaţia încât a făcut rost imediat de bani. Şi nu era vorba despre câţiva lei, ci despre 700 de dolari, sumă care nu era deloc uşor de strâns în perioada aceea”, îşi aminteşte esteticiana.
Rezolvată fiind problema financiară, trebuia procurată “materia primă”, care nu se găsea în ţara noastră. Aşa că specialista a fost nevoită să comande silicoanele la spitalul din Toulouse. Nimic anormal până aici, însă o zi întreagă şi-a pierdut medicul în vamă pentru a putea ridica “bijuteriile”.
“Pentru că aveau un preţ nu tocmai mic, vameşii, care nu mai văzuseră aşa ceva până atunci, se uitau la implanturi ca la OZNuri. Am dus muncă de lămurire până am reuşit să-i conving că spun adevărul şi că «obiectele acelea ciudate » vor face foarte fericită o femeie”, a continuat râzând medicul. După toate păţaniile, a venit şi ziua cea mare. Intervenţia a fost făcută la spital şi a decurs foarte bine, iar pacienta a fost mulţumită de noile “achiziţii”. “Apoi nu am mai auzit de ea vreo câţiva ani. Dar într-o zi m-am trezit cu ea la uşa mea. Îşi dorea o pereche de sâni şi mai mari. Era însoţită de iubitul ei, semn că nu s-a întors la soţul nemulţumit de sânii ei naturali”, a conchis doctorul, care deşi de atunci a pus mii de silicoane, îşi aminteşte cu nostalgie de primul implant realizat în România.

Operaţia poate costa şi 6.000 €

În dorinţa de a arăta cât mai bine, multe românce apelează în ziua de azi la bisturiu. Majoritatea femeilor îşi doresc sâni mai mari, mai fermi, mai bine conturaţi, motiv pentru care apelează la implanturile de silicon. În funcţie de mărime, calitate sau cabinetul medicului unde se face intervenţia, o pereche de “sâni noi” costă între 1.500 şi 4.500 €. Însă există medici care cer şi până la 6.000 € pentru implantul mamar.

Are de gând să se remodeleze şi pe ea

Îndrăgostită de chirurgia estetică, medicul Elena Marincea, în vârstă de 58 de ani, mama unei fetiţe de 11 ani, şi-a deschis o clinică particulară de profil în sectorul 1 al Capitalei. Cu toate că nu duce lipsă de pacienţi, iar programul ei e ultraîncărcat, doctorul nu renunţă la munca de la spital, care rămâne marea ei dragoste. Deşi a înfrumuseţat mii de oameni de-a lungul carierei, doctoriţa nu şi-a făcut timp şi pentru ea. “Fiica mea mă tot îndeamnă să mă fac mai frumoasă, aşa că în curând am de gând să îmi fac şi eu câteva operaţii estetice, să mă remodelez”, ne-a spus zâmbind dr. Elena Marincea.

Ce crede despre silicoanele vedetelor

Ea a pus primele silicoane în România | Vezi ce crede despre silicoanele vedetelor!
Ea a pus primele silicoane în România | Vezi ce crede despre silicoanele vedetelor!
Ea a pus primele silicoane în România | Vezi ce crede despre silicoanele vedetelor!
Ea a pus primele silicoane în România | Vezi ce crede despre silicoanele vedetelor!
 
 
 
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.