Pentru nunta sa cu frumoasa Carly Zucker, mijlocaşul lui Chelsea, Joe Cole (27 ani) a apelat la creaţiile unui designer vestimentar din România: creatoarea de rochii de mireasă, Ana Cristache.

La numai 27 de ani şi după cinci ani de design vestimentar, Ana Cristache a reuşit performanţa de a fi contactată şi de a lucra pentru cele mai mari vedete din Marea Britanie. Ultima dintre acestea este fotbalistul Joe Cole de la Chelsea, fostul coleg al lui Adi Mutu. “Când m-au sunat, nu îmi venea să cred. A fost o onoare pentru mine să lucrez la rochiile de la nunta lui Joe Cole“, povesteşte Ana Cristache pentru Libertatea. 4045-157474-untitled18.jpg

Ana a plecat la 16 ani din România şi a urmat cursurile liceului privat Ardingly College din West Sussex, după care şi-a continuat studiile la Facultatea Kings College din Londra, Marea Britanie. Designul a fost doar un hobby pentru ea la început. Joe Cole a luat-o de nevastă pe cea care i-a fost logodnică timp de cinci ani.

“A fost o nuntă de zi, care a început la ora 14.30 şi o petrecere de seară care a luat startul la 20.30. Am fost şi eu invitată. Totul a arătat superb. Sute de buchete de flori aşezate într-o ordine perfectă. Ei (n.r. – Joe Cole şi Carly Zucker) sunt nişte oameni deosebiţi şi relaxaţi. S-au purtat foarte atent cu noi. Nici nu ai spune că sunt atât de cunoscuţi! Rochiile pe care le-am creat pentru domnişoarele de onoare au costat 7.500 de euro, iar rochia soacrei – 3.500“, povesteşte creatoarea Ana Cristache.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.