Editorial de Claudiu Săftoiu. Vremea fugii

Comentează

Întâi a fugit Sebastian Ghiță. Apoi a fugit Puiu Popoviciu. Apoi a fugit Alina Bica. Apoi a fugit Radu Mazăre, după ce tovarășii lui, Avraham Morgenstern și Elan Schwartzenberg deja dispăruseră din țară. Marko Attila, deputatul ungur, stă la Budapesta, unde DNA nu are jurisdicție. Joi, a plecat din țară și Elena Udrea. Prejudiciul total calculat de instituțiile statului, în contul acestor suspecți de corupție - evaziune fiscală, spălare de bani, fals în acte, grup infracțional organizat și câte și mai câte -, bate lejer spre un miliard de euro. Paguba contribuabilului român, aflată și acum prin buzunarele suspecților.

”Daca aș merge să o vizitez pe Alina Bica în Costa Rica, mă privește fix pe mine”

Asta este replica oțărâtă a Elenei Udrea, care a plecat brusc la Atena. Tonul spune mult mai mult decât încearcă apropiații ei să acopere. Aceștia evocă eventuale probleme de ”fertilizare” ale fostului ministru, care a anunțat public și asta: că vrea să facă un copil. Dar de ce spune mai multe declarația tupeistă a doamnei, decât ce improvizează anturajul ei protector? Simplu: dacă tot a dorit să facă politică mare, să fie cunoscută de toată țara, doamna Udrea putea să spună ”fix” poporului unde se duce și de ce se duce. La Atena? Nu de alta, dar tot ea a vrut cu disperare, timp de peste 10 ani, să-și facă publică toata viața: clipă de clipă, poșetă cu poșetă, haină scumpă după haină scumpă, shopping după shopping. Așa că, am tot văzut-o: la recepții simandicoase, într-un furou albastru, ori aburcându-se pe un armăsar alb, cosând ori măturând. O uriașă mașinărie de PR – plătită cu bani grei, ani la rând, după cum arată ultimele dezvăluiri - a propulsat-o drept cea mai comentată vedetă politică din România. Iar acum, când e vorba să își continue înduioșătoarea ”poveste” despre dorința de a face copii, despre lipsa putirinței de a zămisli și despre deplasarea de nevoie la o clinică de fertilizare din Grecia, doamna Udrea se supără grav. De ce? Fiindcă lumea vrea să știe totul despre ea? Cum vine asta? Ahtiată după publicitate, până mai ieri, acum Elena Udrea fuge de presă?! De ce mi se pare mie că fuge de altceva, și anume de lege?

Au plecat când țara avea mai multă nevoie de ei: să dea banii înapoi

Pe la începutul lui 2016, mult mai credibilă pe atunci, Laura Codruța Kovesi anunța că procurorii au în lucru 7.300 de dosare anticorupție. Vestea i-a uluit pe mulți. Dacă dintr-un dosar de corupție pot fi disjunse măcar  alte două cazuri penale, înseamnă că există cel puțin 15 000 de hăpăitori din bani publici, aproape dovediți. Ar însemna anchetarea a cam 400 de corupți penali, în fiecare din cele 40 de județe ale României. Funcționari publici, afaceriști sau politicieni. Abia acum, în 2018, realizăm ce eroare fatală de comunicare a făcut DNA, anunțând anchete, la o magnitudine națională. Rezultatul? S-a speriat ”vânatul”. Indivizii mai speciali, cu banul gros și relațiile (a se citi complicitățile) încă active, s-au tirat - ca să vorbim într-un limbaj pe care îl înțeleg sigur ”băieții și fetele deștepte”. Au plecat când mai era puțin să afle de la instanță dacă au furat sau nu.

Destinația fugarilor, de preferință în țări fără acorduri de extrădare cu România

E vremea fugii ”gulerelor albe”, e vremea bejeniei de lux. Departe, la umbra munților de bani făcuți în țară, și păpați departe de ea, fugarii fac pe victimele. Și ne iau de proști. Din nou.

Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).

Citește și:

  1. Editorial de Claudiu Săftoiu. Justiția română, în dezbatere europeană – dialogul surzilor dat la maximum
  2. Editorial de Claudiu Săftoiu. Răzbunarea cruntă a lui Donald Trump – FBI spânzurat în piața publică
  3. Editorial de Claudiu Săftoiu. Licențiată în ”Microsoft”, DNA – instituția rușinii naționale
  4. Editorial de Claudiu Săftoiu. UE – bancomatul grosolan pentru politicosul Meleșcanu
  5. Editorial de Claudiu Săftoiu. Formularul 600 – o istorie scurtă și bezmetică
  6. Editorial de Claudiu Săftoiu. Guvernul României, fără protecția SPP – ce încercați să ascundeți, Liviu Dragnea?
  7. Editorial de Claudiu Săftoiu. Cabinetul Dăncilă – cum să lași un ”genunche”, pentru o ”pamblică”
  8. Editorial de Claudiu Săftoiu. Guvernul Dăncilă: mai mare, mai penal. Halal!
  9. Editorial de Claudiu Săftoiu. Simona Hal-”EPICA” – luptătoarea completă
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
29 sept.
Marea finală a Campionatului Național de Drift va avea loc în Piața Constituției
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri